1973 Billie Jean King îl învingea pe Bobby Riggs, în meciul de tenis supranumit la data respectivă ca fiind “Bătălia sexelor”. În acelaşi an, pe 13 mai, tenismanul american pe atunci în vârstă de 55 de ani o învinsese pe australianca Margaret Court, într-un meci cel mai bun din trei seturi, jucat în localitatea californiană Ramona. Cu multe scurte, urmate de loburi, Riggs şi-a scos din ritm adversara cu 25 de ani mai tânără. Victoria din acel meci, încheiat 6-2, 6-1, l-a pus pe american pe coperţile revistelor Sports Illustrated şi Time.

Revenit în atenţia generală, după succeul din primăvară, Riggs a aruncat mănuşa celei mai valoroase jucătoare a momentului, Billie Jean King. Meciul cel mai bun din cinci seturi s-a jucat pe Astrodome-ul din Houston, Texas, acolo unde King a demonstrat că nu va repeta greşelile lui Court. În locul jocului obişnuit, mai agresiv, campioana de la Wimbledon a rămas în spatele terenului, de unde l-a plimbat pe adversar, cu lovituri tăiate şi cu loburi. Condiţii în care acesta a fost obligat să joace serviciu-voleu. Iar King s-a impus în minim de seturi: 6-4, 6-3, 6-3.

După meci, Riggs a suferit o depresie şi s-a încuiat în camera sa de hotel, de unde nu a mai dat niciun semn de viaţă, timp de patru ore. Dat fiind caracterul său competitiv, tenismanul născut sub zodia Peştilor s-a simţit lezat de faptul că fusese învins de o femeie, în faţa unei audienţe mondiale estimate la 90 de milioane de telespectatori (din care 50 de milioane în Statele Unite). Numărul de spectatori aflaţi în tribunele arenei din Houston a fost de 30.472. A rămas până în prezent meciul de tenis văzut de cei mai mulţi spectatori, în Statele Unite.

King a câştigat marele premiu cu care a fost dotat meciul, 100.000 de dolari, o sumă uriaşă pentru acele vremuri. Dacă Riggs ar fi câştigat, cel mai probabil ar fi aruncat mănuşa lui Chris Evert, iar acel meci s-ar fi jucat în acelaşi sistem, de “învingătorul ia tot”, însă bursa ar fi fost mărită de zece ori.

Tot atunci, Wizzard ocupau primul loc în topul britanic, cu Angel Fingers. Exemplu clasic de glam rock, melodia compusă de Roy Wood era cel de-al doilea nr. 1 britanic pentru fostul component al grupului The Move şi co-fondator Electric Light Orchestra. Ca stil muzical, piesa urma acelaşi tipar Wall of Sound inventat de Phil Spector care se regăsea în hit-ul anterior, See My Baby Jive, una din preferatele mele din toate timpurile. Acompaniamentul vocal era realizat de grupurile The Bleach Boys şi The Suedettes. Angel Fingers a figurat ca nr. 1 în Marea Britanie timp de o săptămână.