1988 Distrugătorul american USS Vincennes dobora o aeronavă civilă iraniană, un Airbus A300, în Golful Persic. Mureau toţi cei 290 de pasageri (din care 66 de copii) ai zborului 655, dintre Bandar Abbas, Iran şi Dubai, Emiratele Arabe Unite. Versiunea oficială americană a fost o confuzie provocată la bordul navei de război. Comandantul acesteia a avut impresia că e vorba de un avion de vânătoare iranian F-14 şi a trimis două rachete în întâmpinare. Versiunea iraniană este că americanii au dat dovadă de neglijenţă în serviciu. Problema a fost rezolvată opt ani mai târziu, când guvernul american a plătit 1,8 milioane de dolari familiilor victimelor (în medie 213.000 de dolari per dispărut). Statele Unite nu şi-au recunoscut niciodată vinovăţia şi nici nu au cerut scuze în mod oficial Iranului. Nava USS Vincennes a fost retrasă din serviciul militar în 2005, pentru ca peste cinci ani să fie dezasamblată şi trimisă la fier vechi.
La aceeaşi dată, se producea schimbarea la vârful topului britanic. Hawaian cu origini portugheze, Glenn Medeiros se afla la cel mai de succes single din carieră. ‘Nothing’s Gonna Change My Love For You’ fusese lansat cu un an înainte, de pe albumul omonim, de debut, al artistului pe atunci în vârstă de 17 ani. Melodia a petrecut patru săptămâni pe cea mai înaltă poziţie a topului din Marea Britanie şi a ajuns până pe locul 12 în topul din Statele Unite. Aşa sună originalul, apărut cu patru ani mai devreme, pe albumul “20/20″ al lui George Benson. Ca de obicei, circumstanţele de loc, timp şi de persoană determină succesul comercial al unui produs…