15 iulie

1974 Preşedintele Ciprului, arhiepiscopul Makarios, era înlăturat de la putere, în urma unei lovituri de stat orchestrate de Nikos Sampson, un jurnalist şi membru al Organizaţiei Naţionale a Luptei Ciprioţilor, înfiinţată în 1955, pentru eliberarea de sub tutela Imperiului britanic şi unificarea cu Grecia. Junta de la Nicosia nu şi-a calculat foarte bine paşii, deoarece imediat după izgonirea din ţară a lui Makarios, nordul insulei a fost ocupat de armata turcă. Iar fostul preşedinte s-a întors în ţară, pentru a-şi prelua prerogativele, după doar opt zile. De atunci însă, Ciprul a rămas o insulă divizată în două: partea turcă (36% din suprafaţă, locuită de 18% din populaţie) şi partea greacă. Makarios a murit în august 1977, la vârsta de 63 de ani, în urma unui atac de cord. Pentru a nu exista suspiciuni în privinţa dispariţiei sale, inima i-a fost prelevată la autopsie şi păstrată în fostul său dormitor, din sediul arhiepiscopiei din Nicosia.

Tot la acea dată, George McCrae urca de pe locul 4 pe 3, în topul din Marea Britanie, cu un prim clasic al erei disco – ‘Rock Your Baby’. Peste încă o săptămână, single-ul avea să devină nr. 1, poziţie pe care a rămas timp de trei săptămâni. Compoziţia lui Harry Wayne Cassey şi Richard Finch de la KC and the Sunshine Band a figurat pe locul întâi pentru două săptămâni şi în topul din Statele Unite. Melodia a fost înregistrată în doar trei sferturi de oră, cu chitaristul Jerome Smith de la trupa menţionată anterior. Compozitorii nu intenţionaseră să-i ofere piesa lui McCrae, însă s-a întâmplat ca acesta să fie în studio şi aşa s-a născut un one hit wonder vândut în peste 11 milioane de exemplare :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>