Neaşteptat şi nesperat, am ajuns la concertul lui Billy Idol. Billy Fuckin’ Idol. Un domn care mi-a marcat adolescenţa. Pe care-l ascultam la radio, pe văluritele unde scurte. Am crescut cu muzica lui. Am fost la concertul lui Billy Idol din Capitala României. AD 2014. Şi am simţit că mă aflu între două plăci tectonice. Ştiu, de obicei acestea se freacă între ele, intră una într-alta, cu rezultate notabile. În cazul de faţă, cele două lumi se îndepărtează una de cealaltă. Pe de o parte s-a aflat evoluţia profesionistă a celor de pe scenă. Cu un Billy excelent, cu voce ok şi pătrăţele şi mai ok la stomac. Numai bune pentru ca domnişoarele trecute de-o vârstă să-l admire încă o dată. Cu un Steve Stevens galactic. Capabil, la 55 de ani, să facă lucruri uluitoare din doar şase sârme. Şi cu alţi câţiva băieţi bine aleşi şi foarte buni truditori în echipă.

Nu trebuie generalizat ceea ce voi scrie în acest paragraf. Este doar experienţa mea. Trăirea mea într-un mediu aparţinând celeilalte lumi. Sunt sigur că au existat mulţi, foarte mulţi oameni, foarte mulţi tineri, care au venit la concert pentru a se bucura auditiv şi vizual. Sunt sigur că aceştia sunt majoritatea. Eu m-am regăsit însă într-o zonă în care scaunele erau populate de o faună ciudată. Cu oameni care şi-au luat din start câte un six-pack de bere. Insuficient. Pentru a încetini plecarea pe ulei, s-au fâţâit apoi după popcorn. Apoi după câini iuţi. Pe care au trebuit să-i stingă din nou cu lichidul gălbui. Prelucrat, acesta a trebuit micţionat. Altă fâţâială. Evident că solo-urile flamenco ale lui Stevens au fost pigmentate cu hăhăieli şi behăieli. Fiindcă de-acum erau deja luaţi pe ulei. Asta era în dreapta mea. În stânga se afla un cetăţean şi mai dus. Mult mai dezlânat. În mişcări. Dansa nu cu lupii, ci cu mâinile. Vâjâite pe la urechea mea. Recunosc şi mă căiesc. Au fost momente în care am privit pofticios la ficatul pe care-l lăsase descoperit.

Suntem între două lumi. Placa noastră tectonică e plecată tot mai mult. Cu pluta. Cu selfie sau fără selfie. Cu domnişoare rămase încontinuu cu buricele degetelor pe social mediatizarea mobilă. Cu viitoare şaormării deschise în Arene şi cu apocaliptice furnale care vor forja tone de mititei pentru gurile veşnic flămânde. Şi cu salam la antreu. Nu, nu sunt hater. Sunt doar un vizionar realist. Celor de pe placa asta tectonică le urez “Bon apetit!” Celorlalţi le-am oferit trei dintre piesele absente din setlistul de duminică seara.