Victorii după baraje

De-acum, ne putem concentra atenţia asupra a ceea ce se va întâmpla la finalul acestei săpămâni, Mă refer, desigur, la Openul britanic, al treilea turneu de mare şlem al sezonului, programat a avea loc pe terenul Clubului Royal Lytham and St Annes din comitatul englez Lancashire. În condiţiile în care aici se va juca, precum prevede tradiţia, pe un traseu de tip links, cu cupele amplasate la malul mării şi, implicit, în condiţii meteo foarte dificile (rafale de vânt), poate c-ar trebui să ne concentrăm mai mult atenţia pentru a vedea ce s-a întâmplat în Openul Scoţiei, turneul desfăşurat pe un teren similar, la Inverness.

Rezultatul final este unul cel puţin surprizător, dacă stăm să privim prin prisma modului în care s-au încheiat ostilităţile de pe terenul Clubului Castle Stuart. Dacă în cea mai mare parte a timpului mulţi îl vedeau drept învingător pe Francesco Molinari, italianul care ar fi urmat pe lista învingătorilor fratelui Edoardo, câştigătorul din 2010, în cele din urmă peninsularul s-a văzut nevoit să dispute baraj cu indianul Jeev Milkha Singh. Asiaticul stătea liniştit în clubhouse, cu o ceaşcă de ceai şi cu o bucată de chec cu ciocolată în faţă, pentru că ştia că, atunci când semnase scorecard-ul, se afla la trei lovituri în urma liderului de moment, reprezentantul gazdelor Mark Warren. Cum jucătorul scoţian în vârstă de 31 de ani a suferit dublu bogey la a 15-a, apoi câte încă un bogey, la următoarele două, acesta a încheiat turneul pe locul trei, la egalitate cu suedezul Alex Noren. În baraj, Singh a realizat birdie la prima cupă, printr-un putt de la 4 m şi l-a învins pe Molinari. Prin această victorie, indianul a obţinut in extremis dreptul de a juca în Openul britanic din această săptămână.

Pentru conformitate, să notăm şi cele întâmplate dincolo de Atlantic, acolo unde Zach Johnson a triumfat, de asemenea în urma disputării unui playoff, în Clasicul John Deere, turneul organizat pe terenul aflat în apropiere de sediul concernului american, în Silvis, Illinois. A doua victorie a sezonului şi a noua din carieră a fost realizată la cea de-a doua cupă suplimentară a duelului cu Troy Matteson, iar în urma ei golferul din Iowa a urcat pe locul 2 în clasamentul pe puncte al Cupei FedEx. Să mai notăm locul 5, la egalitate, ocupat la final de Steve Stricker, americanul care a încercat să câştige turneul pentru al patrulea an la rând. Ar fi fost al cincilea jucător care realiza această performanţă, după Tom Morris Jr., Walter Hagen, Gene Sarazen şi Tiger Woods, ultimul creditat în două rânduri cu această reuşită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>