E cel mai greu de găsit. E rara avis, într-o societate din ce în ce mai mult măcinată de orgolii mărunte, de gară mică. Orgolii cât casa, evident. Iar amplitudinea acestora urmează un fel de clopot al lui Gauss, unde panta ascendentă coincide cu bruma de carte buchisită pe site-urile acelea care deraiază minţi, care culminează cu dorinţa de parvenire a personajului şi care diminuează (la din ce în ce mai puţini oameni) odată cu ajungerea la înţelepciunea aceea care ar trebui să fie dată de acumularea de cunoştinţe.
Iar acum vin la subiect. Fiecare se simte îndreptăţit să aibă o părere în privinţa subiectului LGBT. Unii şi le expun. Alţii le vorbesc doar în cercuri atent selecţionate, pentru a nu încălca această maladie a epocii – corectitudinea politică. Un fel de pojghiţă care acoperă puroiul învolburat al minţii. Nu de cei care-şi exprimă vocal dezaprobarea trebuie să ne temem, ci de uriaşa masă, deocamdată amorfă, care aşteaptă semnalul pentru a se dezlănţui devastator. N-ar fi pentru prima dată în istoria Omenirii când s-ar întâmpla. Înţelept, poporul are şi o zicală, aceea cu mutul şi pământul.
De ce ar trebui să ne deranjeze parteneriatul civil? De ce să nu dăm o soluţie pentru toată lumea? Familie tradiţională, pentru cei care aşa se simt bine. Dacă aşa vor să se numească uniunea aceea consfinţită după “Dănţuieşte, Isaia!” De ce nu şi familie modernă sau cum o fi să se numească, pentru aceia care îşi doresc un alt mod de viaţă? Aici e problema.
Trăim într-o presupusă democraţie. Asta nu înseamnă că majoritatea dictează minorităţii. Fiindcă aceea devine autocraţie. Trăim într-o epocă în care progresul tehnologic ne face să regăsim prieteni cu care pierduserăm contactul de zeci de ani. Ne citim zilnic aberaţiile, durerile, satisfacţiile, depresiile. Pe Facebook. Fiscul ne pune la dispoziţie un loc personalizat unde să ne putem vedea datoriile pe care le avem de plătit la stat. Vă daţi seama cât de uşor s-ar construi un astfel de spaţiu virtual, un fel de agora, o piaţă a cetăţii, unde democraţia să fie exprimată în mod direct, nemaimijlocit de nişte reprezentanţi ticăloşiţi de sistem? Indiferent dacă e vorba de problemele blocului, cartierului, oraşului, judeţului sau ale ţării. Un loc unde reprezentanţii să fie doar executanţi controlaţi de acelaşi demos suprem. Un loc unde aceştia să fie obligaţi să dea socoteală pentru fiecare bănuţ cheltuit.
Şi m-am trezit din reverie. Suntem încurajaţi să sărim unii la beregata celorlalţi. Cu orgolii cât casa. În gară mică. Uitând a mai căuta acel echilibru. Singurul care ne poate duce înainte.