1988 Murea Muhammad Zia-ul-Haq, al şaselea preşedinte al Pakistanului. Numit în funcţia de şef de stat major, de către primul ministru Zulfikar Ali Bhutto, în 1976, ridicat la gradul de general de armată, acesta îl înlăturase de la putere pe premier, în vara anului următor, printr-o lovitură de stat militară, fără vărsare de sânge. Zia-ul-Haq a impus legea marţială şi conservatorismul religios. Din septembrie 1978 era şi preşedinte al Pakistanului. Zia a murit la această dată, într-un accident aviatic marcat şi în prezent de controverse, alături de câţiva dintre generalii şi amiralii săi, dar şi de ambasadorul Statelor Unite la Islamabad. Incidentul a avut loc în apropiere de localitatea Bahawalpur, în statul Punjab, în estul ţării. Zvonurile spun că în spatele dezastrului s-ar fi aflat Clubul de la Roma şi că serviciile secrete din Turcia l-ar fi avertizat pe Zia să nu utilizeze avionul. Înaltul demnitar a considerat că se află la adăpost de astfel de acţiuni, dacă va avea alături de el câţiva oficiali americani.
Tot atunci, The Only Way Is Up chiar se afla pe cea mai înaltă poziţie a topului britanic. Yazz and the Plastic Population au figurat pe acest loc timp de cinci săptămâni, în vara acelui an. Compus de George Jackson şi Johnny Henderson, originalul fusese înregistrat în 1980 de solistul vocal soul Otis Clay. În 1988, Jonathan Moore şi Matt Black, adică duo-ul Coldcut au contribuit la schimbarea vestimentaţiei orchestrale şi au oferit un clasic al curentului acid house.