1973 Era inaugurată Opera din Sydney, în prezenţa Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Clădirea multifuncţională fusese concepută şi construită în mare parte de arhitectul danez Jørn Utzon, după ce concursul pentru proiectare fusese câştigat de acesta în 1957. Un an mai târziu, guvernatorul provinciei Noua Galie de Sud şi-a dat acceptul pentru începerea lucrărilor de construcţie. Decizia acestuia, de a alege proiectul lui Utzon, a fost umbrită de scandalul care a urmat.
Costurile estimate în 1957 au fost de şapte milioane de dolari, iar termenul de finalizare a construcţiei stabilit pentru 26 ianuarie 1963, de Ziua Naţională a Australiei. Cum costurile totale s-au ridicat la102 milioane de dolari, înseamnă că proiectul a fost încheiat cu o întârziere de zece ani şi la un cost de peste 14 ori mai mare decât cel bugetat iniţial. Arhitectul danez plecase din ţară în 1966. Mulţi au dat vina pe tinereţea sa. Avea doar 38 de ani la data la care primea proiectul de construcţie.
Clădirea Operei din Sydney a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO la jumătatea lui 2007. Este una din cele mai cunoscute clădiri din lume şi unul din cele mai celebre centre culturale de pe Mapamond. Este amplasată pe Promontoriul Bennelong din port, în apropierea podului Sydney, în nord-estul cartierului de afaceri al metropolei australiene, înconjurată din trei părţi de port şi la interior de Grădinile Botanice Regale.
Contrar denumirii, clădirea posedă mai multe săli de artă. Aici au loc în fiecare an peste 1.500 de reprezentaţii, urmărite de peste 1,2 milioane de spectatori. Tot aici îşi au sediul mai multe companii artistice de calibru, printre care Opera din Australia, Baletul Australian, Compania de Teatru din Sydney şi Orchestra Simfonică din Sydney. Este una din cele mai apreciate atracţii turistice din Australia. Peste şapte milioane de oameni vin anual pentru a vedea construcţia. Dintre aceştia, 300.000 o vizitează în cadru organizat.
Tot atunci, Slade coborau pe locul 3 în topul britanic, cu My Friend Stan. Anterior, grupul din Wolverhampton înregistrase nu mai puţin de cinci piese nr. 1 în Marea Britanie. Cel de-al şaselea (totodată ultimul) avea să fie lansat în iarnă. În atare condiţii, Slade este grupul britanic cu cel mai mare succes comercial în deceniul al optulea. Single-ul de faţă reprezenta o schimbare faţă de melodiile anterioare. Compus de solistul vocal Noddy Holder şi de basistul Jim Lea, My Friend Stan a reprezentat o dezamăgire pentru trupă, deoarece nu a figurat decât opt săptămâni în top, din care cinci în Top 10.
La momentul respectiv, Lea a fost convins să compună melodia de către managerul Chas Chandler, care-l auzise interpretând-o la pian, acasă la acesta. Versurile lui Holder erau cu dublu sens şi cel puţin riscante, pentru acea perioadă. Pe durata înregistrărilor, bateristul Don Powell se deplasa cu ajutorul unei cârje şi trebuia ajutat să se ridice de la tobe. Cu patru luni înainte, acesta suferise un grav accident auto. Cu puţin timp înainte de lansare, casa de discuri Polydor a fost nevoită să importe 100.000 de exemplare ale single-ului în Marea Britanie, datorită cererii uriaşe.