Aşteptarea a fost recompensată. Cu aur şi-ndesat Sandra Izbaşa a câştigat titlul olimpic la sărituri şi a adus a doua performanţă supremă delegaţiei ţării noastre la Londra, după aceea a lui Alin Moldoveanu, de la tir. Vorbeam de aşteptare. E nevoie şi de răbdare. Pe lângă multă, multă muncă. Sandra Raluca a primit un total de 15,191 puncte, pentru cele două sărituri, cu mai mult de o zecime de punct mai mult decât marea favorită la victorie, înaintea concursului, americanca Mc Kayla Maroney. Aceasta a ratat aterizarea, la una dintre execuţii. Podiumul a fost completat de rusoaica Maria Paseka. O remarcă pentru Oksana Ciusovitina, fosta gimnastă din Uniunea Sovietică, sportiva cu origini în Uzbekistan, dar reprezentând acum Germania. Clasată a cincea, la frageda vârstă de 37 de ani! Tot în concursul pe aparate, dar la masculin, am consemnat victoriile maghiarului Berki Krisztian, la cal cu mânere, şi a chinezului Zou Kai la sol.
A continuat concursul atletic. Acolo unde Usain Bolt a arătat o dată în plus că este cel mai rapid sprinter din lume. Jamaicanul l-a învins pe compatriotul Johan Blake şi a rămas în posesia titlului pe care-l câştiga la Beijing. Anterior, etiopianca Tiki Gelana triumfase în cursa feminină de maraton, desfăşurată pe străzile Londrei, cu start şi finiş pe The Mall. Kenyenii s-au revanşat la 3.000 m obstacole, cursă încheiată cu victoria lui Ezekiel Kemboi, campionul olimpic de la Atena. După bronzul de acum patru ani, Sanya Richards din Statele Unite şi-a trecut în palmares aurul la individual, în cursa de 400 m plat. Maghiarul Pars Krisztian a câştigat aurul la aruncarea ciocanului, în timp ce vice-campioana mondială Olga Rîpakova din Kazakstan a realizat cea mai bună încercare la triplu salt.
S-a încheiat concursul de badminton. Cinci probe, cinci medalii de aur chinezeşti. Chinezii au continuat drumul către marele şlem (8/8) şi în concursul de sărituri în apă. Deocamdată au ajuns la cota 5, după ce Wu Minxia a câştigat aurul la trambulină 3 m. Este cea de-a patra astfel de medalie olimpică, după cele trei adunate la Atena, Beijing şi Londra, dar în întrecerea de sincron. Tot la capitolul succese asiatice trebuie inclusă şi performanţa lui Jin Jongoh, sud-coreeanul învingător la pistol 50 m, după succesul din proba de pistol cu aer comprimat 10 m.
Final şi în turneul olimpic de tenis de la Wimbledon. Acolo unde reprezentantul gazdelor Andy Murray şi-a luat revanşa după înfrângerea suferită acum o lună în faţa lui Roger Federer, în finala concursului de mare şlem, în faţa unui de nerecunoscut Roger Federer. Ulterior, scoţianul a pierdut la mare luptă (8-10 în super tie-break) finala de la dublu mixt, acolo unde a făcut pereche cu Laura Robson. Învingătorii au fost Victoria Azarenka şi Max Mirnîi, care au dus aurul în Belarus. O menţiune pentru surorile Williams. Venus şi Serena au câştigat finala la dublu feminin şi posedă acum fiecare câte patru medalii olimpice de aur – trei la dublu, câte una în concursul de simplu.
S-a încheiat întrecerea de scrimă. Italia a câştigat ultima probă, cea de floretă pe echipe, la masculin. Peninsularii au învins în finală Japonia şi au rămas în posesia titlului. Lasse Norman Hansen din Danemarca a devenit primul campion olimpic din existenţa probei omnium, în fapt o probă a probelor, compusă din şase întreceri.
Să notăm şi echipele calificate în sferturile de finală ale turneelor de sporturi pe echipe, la feminin. În întrecerea de baschet: Australia – China, Statele Unite – Canada, Turcia – Rusia şi Franţa – Cehia. La handbal: Brazilia – Norvegia, Rusia – Coreea de Sud, Croaţia – Spania şi Muntenegru – Franţa. Şi la volei: Rusia – Brazilia, China – Japonia, Italia – Coreea de Sud şi Statele Unite – Republica Dominicană.
La final, ţin să menţionez performanţa unui mare campion. Ben Ainslie a câştigat întrecerea clasei Finlandezul zburător, în regata olimpică de iahting de la la Weymouth. În 2012, britanicul în vâstă de 35 de ani a devenit primul navigator care câştigă medalii la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice, şi al doilea, după Paul Elvstroem, cu patru titluri olimpice. Acum, britanicului i-au înmânat medalia de aur doi foşti participanţi la JO, doi membri ai familiilor regale ale Europei: Prinţesa Anne, fiica Reginei Elisabeta a II-a şi Regele Constantin al II-lea al Greciei.
După nouă zile, China a revenit pe primul loc în clasamentul pe medalii, cu 30 de titluri olimpice. Cu două mai multe decât Statele Unite. Marea Britanie ocupă locul trei, cu 18 succese. Ţara noastră e pe 16, cu două medalii de aur, patru de argint şi două de bronz, la egalitate cu Danemarca.