1964 Intra în exploatare cel dintâi Shinkansen, supranumit şi “Trenul Glonte”, pe ruta Tokyo – Osaka. Era vorba de o reţea de cale de ferată de mare viteză, operată în Japonia de patru companii. De la acel Tōkaidō Shinkansen, din 1964, reţeaua s-a mărit încontinuu, pentru ca în 2012 să ajungă la lungimea de 2.387,7 km de căi ferate pe care circulă trenuri cu viteze de 240 – 300 km/h, şi alţi 283,5 km de căi ferate mini-shinkansen, acolo unde viteza maximă atinsă este de 130 km/h. În prezent, reţeaua leagă principalele oraşe de pe insulele Honshu şi Kyushu. Japonezii construiesc o legătură către insula din nord, Hokkaido, şi intenţionează să mărească viteza din cazul lui Tohoku Shinkansen la 320 km/h. Testele efectuate în 1996 au demonstrat că se poate ajunge la viteze de 443 km/h, în cazul căilor ferate convenţionale. Recordul de viteză este deţinut de garniturile maglev: 581 km/h, şi a fost stabilit în 2003.

Tōkaidō Shinkansen este cea mai utilizată linie de cale ferată din lume. Transporta 151 de milioane de pasageri pe an, în 2008, şi a transportat peste patru miliarde de călători în întreaga existenţă, mai mult decât oricare altă reţea de cale ferată de mare viteză din lume. Între Tokyo şi Osaka, cele mai mari oraşe-metropolă din Japonia, circulă până la 13 garnituri de tren, cu câte 16 vagoane fiecare, la o capacite de 1.323 de locuri fiecare, în fiecare dintre sensuri, cu o diferenţă minimă de trei minute între trenuri. Deşi în principal este considerat drept un sistem de transport pe distanţe mari, Shinkansen este utilizat şi de navetiştii care lucrează în zonele metropolitane, dar locuiesc în oraşele limitrofe.

Tot atunci, Herman’s Hermits figurau pentru a doua săptămână pe primul loc al topului britanic, cu I’m into Something Good. Era single-ul de debut al grupului înfiinţat cu un an înainte, la Manchester. Avea să rămână singurul nr. 1 din Marea Britanie, într-o carieră care continuă şi în prezent. Invazia britanică i-a ajutat să ajungă în două rânduri pe cea mai înaltă poziţie a topului din Statele Unite. Piesa de faţă era de fapt o preluare a unei compoziţii Gerry Goffin/Carole King, al cărei original fusese interpretat de Earl Jean, componenta grupului vocal feminin The Cookies, aceleaşi care-l acompaniau pe Ray Charles.