The Beatles la Ed Sullivan Show 1

9 februarie 1964 The Beatles se produceau în studioul 50 din New York, iar America era în delir. Emisiunea a fost urmărită de 73 de milioane de oameni, ceea ce reprezintă şi în prezent una din cele mai mari audienţe TV din Statele Unite. Paul este de părere că înfăţişarea lor pe scenă, şi îndeosebi coafura ciudată pentru acele vremuri, au avut darul de a atrage atenţia asupra lor, mai degrabă decât muzica.

Mulţi dintre părinţi au vrut să oprească televizoarele. Le-au spus copiilor “Nu vă lăsaţi păcăliţi. Şi-au pus peruci.” Mamele şi copiii au continuat să se uite la televizor. Mulţi dintre acei copii îşi amintesc şi acum de acea emisiune. Cam ca în cazul asasinării lui Kennedy. “Unde eraţi, când a fost ucis Kennedy?” Am stat de vorbă cu oameni maturi, ca Dan Aykroyd, care mi-au spus “Îmi amintesc de acea seară de duminică. Nu ştiam ce dăduse peste noi. Stăteam acolo, în sufragerie, şi ne uitam la emisiunea lui Ed Sullivan. Până atunci, fuseseră jonglerii şi actori de comedie, ca Jerry Lewis. Şi, dintr-o dată, au apărut The Beatles!”

Suferind de amigdalită, George nu a participat la repetiţii. Ringo îşi aminteşte

Am repetat întreaga după-amiază. Aparatura de sunet de la TV era foarte slabă. Nu că ar fi mai brează astăzi, dar atunci chiar era de rău. Trebuia să ne înregistrăm la repetiţii, după care să mergem şi să potrivim butoanele, în regia de emisie. Rezolvaserăm totul acolo, cu inginerul de sunet, după care am plecat în pauză. S-a întâmplat însă că, în timp ce eram plecaţi, în încăpere a venit femeia care făcea curat. “Ce-i cu toate mâzgălelile astea cu creta?” Şi le-a şters! Prin urmare, toate planurile noastre s-au dus pe apa sâmbetei. A trebuit să refacem totul, în cea mai mare grabă, ca să sune bine.

The Beatles au cântat cinci melodii, la debutul lor în emisiunea lui Ed Sullivan. All My Loving, Till There Was You şi She Loves You, în prima jumătate a programului, urmate de o reclamă la Anadin, un fel de Nurofen paracetamolizat al vremurilor. Au intrat în scenă ceilalţi invitaţi ai gazdei, Georgia Brown & Oliver Kidds, Frank Gorshin, Tessie O’Shea, după care cei patru au revenit şi au interpretat I Saw Her Standing There şi I Want to Hold Your Hand.

După emisiune, DJ Murray The K i-a dus pe John, Paul şi Ringo la Clubul Playboy. Escortaţi de poliţie, cei patru au mers pe jos distanţa de câteva străzi până pe 59th Street, acolo unde au fost strecuraţi în sala principală a Clubului, unde au fost puşi la masă şi au mâncat cina. Ulterior, au mers la Peppermint Lounge, unde au dansat twist, până la 4 dimineaţa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>