Musulmani, tirani şi post negru. Muzici disco şi începuturi psihedelice
Nu era nicio păcăleală. Pe 1 aprilie 1979, poporul iranian se pronunţa în favoarea regimului islamic. Era umplut vidul lăsat de fuga din ţară a şahului Mohammad Reza Pahlavi, eveniment produs în ianuarie, la un an de la izbucnirea revoluţiei. Ayatollahul Khomeini se întorcea din exil şi avea să fie desemnat lider suprem la sfârşitul anului, odată cu schimbarea Constituţiei. În noiembrie avea să apară criza ostaticilor din Ambasada americană de la Teheran. Dar aceea este deja altă poveste…
O altă schimbare la vârf se producea în Uganda. Dictatorul Idi Amin fugea din ţară şi se refugia în Libia, după opt ani de atrocităţi. Lăsa în urmă între 100.000 şi 500.000 de victime şi o ţară devastată. Probabil c-ar fi rămas să-şi desăvârşească opera, dacă n-ar fi poftit la anexarea provinciei tanzaniene Kagera, cu un an înainte. Războiul care a urmat a fost câştigat de trupele din ţara vecină, care au intrat în Kampala, în aprilie 1979, alungându-l din Uganda. Idi Amin a murit în exil, în Arabia Saudită, în august 2003, la 78 de ani.
Probabil că la început a perceput-o ca pe o păcăleală. Mai ales că fusese reţinut de poliţie pe 1 aprilie, ca pasager al unei maşini implicate într-un accident rutier. Abia după ce zilele au început să se scurgă, una câte una, tânărul în vârstă de 18 ani Andreas Mihavecz şi-a dat seama că lucrurile sunt cât se poate de serioase. Fusese uitat în celula de detenţie din localitatea austriacă Bregenz, de cei trei poliţişti care-l aduseseră. Fiecare dintre ei crezând că fusese eliberat de ceilalţi doi colegi. A supravieţuit fără hrană şi fără apă. S-a hidratat cu umezeala de pe pereţii celulei. A fost descoperit doar când mirosurile care emanau din subsolul unde fusese pus la păstrare au ajuns în secţia de poliţie. Şi după 18 zile. Record mondial de supravieţuire în condiţii de post negru. Slăbise 24 de kilograme. A existat şi un proces. Cei trei poliţişti au fost amendaţi cu echivalentul a 2.000 de euro, în timp ce victima lor a primit despăgubiri în valoare de aproape 19.000 de euro.
Revenind la lucruri ceva mai plăcute… La muzici, desigur. Începutul îl face Little Anthony, cu originalul unei piese preluate la începutul carierei sale de Kylie Minogue. Dintre cele zece piese ale topului din Statele Unite, trebuie să remarc “Sultans of Swing”. Era single-ul de debut Dire Straits. Grupul din Newcastle înregistrase o versiune demo în iulie 1977, melodie care intrase rapid în playlist la Radio London. După semnarea contractului cu Phonogram Records, piesa fost reînregistrată, la începutul lui 1978, şi inclusă pe albumul de debut al lui Mark Knopfler & Co. Single-ul a fost lansat în luna mai, fără succes. A fost relansat în ianuarie 1979 şi a pătruns foarte bine pe piaţa americană. Într-o perioadă în care muzica disco făcea legea, sound-ul britanicilor ieşea din comun.
Era epoca în care artişti consacraţi în alte genuri muzicale, ca Blondie sau Rod Stewart, părăseau terenul cunoscut şi se aventurau în căutarea succesului comercial. Pe ringul de dans al discotecilor. Cu atât mai meritorie este performanţa The Doobie Brothers. Ajunsă timp de o săptămână pe primul loc în Billboard Hot 100, “What a Fool Believes” avea să fie unul din puţinele nr. 1 non-disco din Statele Unite în 1979. Mai mult, compoziţia vocalistului şi claviaturistului Michael McDonald şi a lui Kenny Loggins a primit Premiile Grammy pentru cea mai bună melodie a anului şi pentru cea mai bună înregistrare a anului. Michael Jackson a pretins că a contribuit la acompaniamentul vocal de studio, însă producătorii de la Warner Bros. nu l-au creditat cu acest lucru.
Delicatesele le-am păstrat pentru finalul emisiunii. „Revolver” este unul din albumele care au schimbat modul de percepţie a muzicii. Multe dintre ele inspirate de substanţele halucinogene, piesele Beatles din vara lui 1966 constituie punctul de plecare pentru curentul psihedelic din cea de-a doua jumătate a deceniului al şaptelea. Tot aici George Harrison îşi dezvolta înclinaţiile către muzica indiană şi îndeosebi către sitar. Un album într-atât de revoluţionar, încât de pe el nu a fost extras decât un singur single: „Yellow Submarine/Eleanor Rigby”. Pentru cei cărora trei melodii nu li se par suficiente, le recomand să (re)vadă filmul de animaţie apărut doi ani mai târziu. Pentru cei care doresc să asculte emisiunea din această săptămână, le recomand să facă click pe butonul play din josul articolului publicat pe site-ul Dilemei vechi. Audiţie cu bine!