1971 Era inaugurat Podul Londrei. Nu se întâmpla în Capitala Marii Britanii, ci într-o localitate uitată de lume, undeva în Arizona. Construit în 1831, ca ultim proiect al inginerului John Rennie şi finalizat de fiul acestuia, pentru a face legătura între malurile Tamisei, London Bridge fusese vândut unui întreprinzător american, care l-a dezasamblat, a transportat piatră cu piatră şi l-a refăcut, nu neapărat în înfăţişarea iniţială, în Lake Havasu City din Statele Unite. În 1962, municipalitatea londoneză decisese că podul nu mai poate face faţă traficului din ce în ce mai intens la care era supus, aşa că a purces la vânzarea acestuia.

Cumpărătorul, Robert McCulloch, era fondatorul localităţii Lake Havasu şi preşedintele lui McCulloch Oil Corporation. McCulloch cumpărase podul pentru ca acesta să devină o atracţie turistică şi pentru a face mai atractiv proiectul său imobiliar din Lake Havasu City, o aşezare care la data respectivă nu se număra printre cele frecventate de turişti. Ideea a fost una de succes, deoarece lumea a venit în număr mare pentru a vedea năzbâtia. Mai mult, atraşi de frumuseţea locurilor, mai mulţi pensionari şi-au cumpărat imobile în zonă.

Odată încheiate lucrările de dezasamblare a podului, în 1967, pietrele recuperate au fost numerotate şi transportate la cariera Merrivale, acolo unde au fost supuse unui proces de cioplire. S-au îndepărtat între 15 şi 20 cm din fiecare faţă a acestora, apoi a fost contractat un transport special. S-a apelat la o navă recent construită, care urma să facă deplasarea din Marea Britanie către Statele Unite, fără încărcătură la bord.

Astfel, antreprenorul a scutit mult din cheltuielile pe care le-ar fi implicat un transport normal. Podul a ajuns bucăţi, în portul Houston, apoi a fost transportat pe continent, până la Lake Havasu City, o localitate situată pe malul estic al lacului Havasu, un lac de acumulare uriaş, situat pe fluviul Colorado. Lucrările de asamblare au început în 1968 şi, peste trei ani, la această dată, podul era dat în folosinţă.

Pentru a atrage şi mai mulţi turişti, americanii nu s-au dat înapoi din a crea scenarii fanteziste. Aşa cum ar fi cel după care în 1985 a fost realizat filmul TV Bridge Across Time (cu subtitlul Arizona Ripper sau Terror at London Bridge), regizat de E.W. Swackhamer şi avându-i în rolurile principale pe David Hasselhoff şi Stepfanie Kramer. Scenariştii au pornit de la premisa că o serie de crime apărute în Lake Havasu ar fi fost atribuite spiritului lui Jack Spintecătorul, al cărui suflet ar fi fost transportat în Statele Unite, într-una dintre pietrele Podului Londrei. Evident, asta a atras şi mai mulţi turişti în zonă.

Tot atunci, Rod Stewart staţiona pe locul întâi al topului britanic, cu un double A side single. Maggie May figura pe una dintre părţi, iar Reason to Believe pe cealaltă. În total, apariţia pe 45 de turaţii a rămas timp de cinci săptămâni pe cea mai înaltă poziţie a clasamentului din Marea Britanie.

Maggie May fusese compusă de Stewart, pe atunci în vârstă de 26 de ani, în colaborare cu Martin Quittenton, şi înregistrată de londonezul cu origini scoţiene pentru a fi inclusă în albumul Every Picture Tells a Story. În ediţia din ianuarie 2007 a revistei Q, Stewart şi-a amintit că Maggie May a fost mai mult sau mai puţin inspirată dintr-o întâmplare adevărată, o poveste despre prima femeie cu care acesta făcuse sex, la Festivalul de jazz de la Beaulieu.

Iniţial plasată pe faţa B a single-ului, melodia a reprezentat cel dintâi mare hit din cariera solo a fostului solist de la The Faces. Dacă în videoclipul de mai sus, Ron Wood chiar se produce la chitara din dotare, John Peel mimează cântatul la mandolină. În studio, fusese cooptat Ray Jackson de la Lindisfarne, pentru a interpreta partitura acelui instrument.