Premiere la Roland Garros. Pistoanele funcţionau la maxim. Şi Madonna era în vogă
O lună care curgea firesc, cu multe evenimente politice, în partea centrală şi de est a Europei, după breşa lăsată de Uniunea Sovietică. Democraţiile din statele foste sub tutela Moscovei încercau să prindă rădăcini, pe un teren minat de zeci de ani de doctrină comunistă. Însă refuz să mai abordez subiecte de natură politică, cel puţin în preambulul din această săptămână, mult prea învolburată pe plaiuri mioritice. Prin urmare, am săpat ceva mai mult, mai adânc şi mai în lateral, şi iată ce am descoperit…
Monica Seles câştiga primul din cele nouă titluri de mare şlem din carieră. Având-o ca adversară în finala de la Roland Garros pe liderul clasamentului mondial, germanca Steffi Graf, Seles a salvat patru mingi de set, în tie-break-ul primei părţi a meciului, joc decisiv câştigat 8-6, pentru ca apoi să se impună şi în setul secund, 6-4. La 16 ani şi jumătate, reprezentanta Iugoslaviei devenea cea mai tânără câştigătoare din istoria Internaţionalelor Franţei. Avea să învingă şi în Turneul Campioanelor, la final de sezon, după victoria în cinci seturi din finala disputată împotriva argentiniencei Gabriela Sabatini. Seles încheia sezonul 1990 pe locul doi mondial.
La masculin, Cupa muschetarilor ajungea în Ecuador. La 30 de ani, Andres Gomez se afla în punctul culminant al carierei, după ce îl învingea în finală pe un tânăr şi foarte rebel (cel puţin ca înfăţişare) Andre Agassi. Cu 11 ani mai tânăr, şi el calificat în premieră în finala unui turneu de mare şlem. Dacă în cazul jucătorului de mână stânga din Guayaquil, aceasta a rămas unica victorie majoră din carieră, americanul avea să triumfe ulterior în opt astfel de evenimente.
Tot în sport, dar dincolo de Atlantic, Detroit Pistons îşi apăra cu succes titlul de campioană în NBA. În prima finală din 1979 în care nu se calificaseră Los Angeles Lakers sau Boston Celtics, Isiah Thomas şi colegii săi din Michigan învingeau cu 4-1 pe Portland Trail Blazers. Înaintea meciului al patrulea, o tânără practic necunoscută la acea dată venea şi se producea pe scenă, în chiar ziua lansării primului ei album. Era Mariah Carey, iar restul devenea istorie.
Madonna cunoştea încă un moment de glorie, odată cu lansarea filmului Dick Tracy. Producătorul, regizorul şi deţinătorul rolului principal, Warren Beatty, i-a oferit partenerei sale de viaţă de atunci rolul lui Breathless Mahoney, în pelicula inspirată de serialul de benzi desenate din anii ’30. Pentru a evita orice acuzaţie de profit datorat relaţiei cu Beatty, Madonna a acceptat un cec în valoare de doar 35.000 de dolari, pentru acest rol. Albumul “I’m Breathless”, cu piese din coloana sonoră a filmului, a adus două single-uri. Primul dintre acestea, Vogue, rămâne şi în prezent un etalon în cariera americancei, în condiţiile în care s-a vândut în peste şase milioane de exemplare în întreaga lume şi a ajuns până pe locul întâi în peste 30 de ţări.
Pomeneam la început de potopul politic prăvălit asupra noastră. Voi încheia cu morala fabulei Fără zahăr din Legenda caprii. Trebuie aşteptat pentru a afla cine-i lupul şi ce vor iezii. Pentru că de capre-i plină lumea… Ca să descoperim asta, faceţi click pe butonul play aflat în josul articolului publicat pe site-ul Dilemei vechi. Şi audiţie cu bine!