Răpit pentru judecată. Un clasic horror. Şi o zi “neagră”, la Spa
Argentina solicita în termeni duri Israelului readucerea în ţară a lui Adolf Eichmann. Ulterior, tonul autorităţilor de la Buenos Aires s-a temperat. Sud-americanii au solicitat compensaţii pentru răpirea criminalului de război nazist de către agenţii Mossad. Disputa dintre cele două state avea să fie soluţionată în august, când Israelul l-a păstrat pe nazist, unul din principalii organizatori ai Holocaustului, dar a recunoscut faptul că a încălcat drepturile fundamentale ale statului argentinian. Eichmann avea să fie condamnat la moarte şi executat, peste doi ani, într-o închisoare din localitatea israeliană Ramla.
La Tokyo, mii de protestatari japonezi, înfuriaţi de recenta ratificare a Tratatului de securitate cu Statele Unite, au forţat intrarea în clădirea Parlamentului nipon şi s-au încăierat cu forţele poliţieneşti. O studentă a murit. Au fost 600 de răniţi. Aproape 6 milioane de japonezi au participat la demonstraţii, în întreg Arhipelagul. Preşedintele american Dwight Eisenhower a fost nevoit să-şi anuleze vizita programată pentru luna următoare, la solicitarea premierului Nobusuke Kishi. Acesta şi-a prezentat demisia, în iulie 1960, şi locul său a fost luat de Hayato Ikeda.
Cuba naţionaliza rafinăria Texaco din Santiago, după ce corporaţia americană refuzase să prelucreze petrolul provenind din Uniunea Sovietică. Peste două zile, guvernul comunist de la Havana avea să rechiziţioneze alte două instalaţii strategice – Esso de Cuba şi Shell Oil. În replică la măsurile noului regim, americanii reduceau drastic importurile de zahăr brun cubanez.
Înceta din viaţă Ana Pauker, una din persoanele cu rol major în impunerea comunismului în România post-belică. Exclusă din viaţa politică în mai 1952, arestată în februarie 1953 şi scăpată de la execuţie conjunctural, prin dispariţia lui Stalin din luna următoare, fostul lider PCR murea în casa fiicei Tatiana şi a ginerelui, dr. Gheorghe Brătescu, în urma unui cancer, la 67 de ani.
Era introdusă televiziunea în Noua Zeelandă. Prima emisiune a fost realizată la Auckland, între orele 19:30 şi 22, iar primul program difuzat a fost un episod din “Aventurile lui Robin Hood”. În Marea Britanie, Nan Winton devenea prima femeie prezentatoare de ştiri la BBC.
Avea loc premiera filmului “Psycho”, la două cinematografe din New York. Cu Anthony Perkins în rolul ucigaşului de la Motelul Bates. Şi în regia extraordinarului Alfred Hitchcock, prezentând aici “scena crimei”. În ciuda controverselor iscate din cauza scenelor de violenţă, pelicula avea să fie nominalizată la patru Premii Oscar. “Psycho” rămâne clasicul Hitchcock cu cele mai mari încasări: peste 11 milioane de dolari (echivalentul din prezent a peste 80 de milioane).
Se întâmpla la “căminul cultural” din Neston, în comitatul englez Cheshire. John Lennon, Paul McCartney, George Harrison, Stuart Sutcliffe şi Tommy Moore apăreau pentru prima dată în faţa publicului sub titulatura The Beatles. Iar în Statele Unite, Roy Orbison lansa “Only the Lonely”, la casa de discuri Monument. Melodia avea să devină primul mare hit din cariera texanului. Luna următoare, a ajuns până pe 2 în ierarhia Billboard, pentru ca în toamnă să urce până pe primul loc în topul britanic. Aceasta este o înregistrare rară, în care Roy nu poartă ochelarii care l-au făcut celebru.
Mureau Alan Stacey (26 de ani) şi Chris Bristow (22). Ambii, piloţi de Formula 1 britanici. În accidente diferite, dar în aceeaşi cursă. Grand Prix-ul Belgiei, alergată pe vechiul circuit de la Spa Francorchamps, în lungime de 14 km. Aflat la volanul unui bolid Cooper, Bristow a pierdut controlul maşinii, pe unul dintre viraje a percutat un mal de protecţie şi a fost catapultat în gardul de sârmă ghimpată, fiind decapitat pe loc. Cinci tururi mai târziu şi în acelaşi loc, Stacey a fost lovit în faţă de o pasăre aflată în zbor. Monopostul său a survolat un mal de protecţie înalt de peste un metru, a trecut de un gard viu lat de trei metri şi s-a înfipt în câmpul din apropiere. Culmea este că în acelaşi viraj larg de dreapta, Burnenville-Malmedy, în calificările desfăşurate cu o zi înainte, se produsese accidentul lui Sterling Moss, în urma căruia englezul a fost nevoit să facă o pauză de câteva luni.
Sprinterul vest-german Armin Hary, campionul european în exerciţiu, devenea primul om din lume care alerga suta de metri în 10 secunde. Se întâmpla în mitingul atletic de la Zurich. Peste două luni şi jumătate, la Roma, Hary era primul non-american campion olimpic al probei, de la Amsterdam 1928.
Şi era lansată pe piaţă Enovid, prima pilulă anti-concepţională cu administrare orală, în farmaciile din Statele Unite. Începea o nouă eră…
În privinţa Radio Grafiilor de săptămâna aceasta, dată fiind durata scurtă a pieselor din acea perioadă, am inclus melodiile de pe primele 15 (şi nu 10) locuri din topul de dincolo de Atlantic. Şi tot pentru ajunseserăm cam departe de prezent, am simţit nevoia unei legături. Sentimentale. De aici, cele trei piese noi-nouţe, care figurează la final. Au apărut luna aceasta, pe albumele a trei legende: Patti Smith, Neil Young şi The Beach Boys.
Plus o poveste interesantă, a unei ascultătoare, legată de una dintre melodii. Aştept alte asemenea muzici cu memorie, la adresa de e-mail public@radio-grafii.ro. Vă invit să faceţi click cu încredere pe butonul play aflat în josul articolului publicat pe site-ul Dilemei vechi. Audiţie cu bine!