Acestea erau muzicile. Audiţie cu bine!

March 27th 1965 by Alexandru Gheorghiaş on Mixcloud

Compusă de Ray Davies, Everybody’s Gonna Be Happy apărea după ce single-ul anterior lansat de Kinks ajunsese până pe cea mai înaltă poziţie a topului britanic. Ba mai mult, precedentele trei single-uri fuseseră prezente in corpore pe primele două locuri. În cazul de faţă, melodia care intra acum pe locul 50 nu s-a mai bucurat de acelaşi succes, întrerupând astfel o posibilă serie de 13 piese de Top 10. Doar locul 17 atins în UK Top 50 i-a făcut pe mai-marii de la Pye să evite lansarea single-ului în Statele Unite. Adevărul e că melodiei parcă îi lipseşte ceva. Originalitatea? Geniul? Însă tocmai asta e frumuseţea demersului nostru, de a şterge praful de pe aceste muzici uitate şi de a le reda prezentului. Cu bune şi rele.

Luaseră fiinţă cu vreo şase ani înainte, în Leighton Buzzard, Bedfordshire. La început se numiseră Knights of the Round Table. Cavalerii mesei rotunde. Un grup britanic care se producea prin sălile de dans din Anglia. Dar şi în cluburile din Hamburg. Un fel de ’Weird Al’ Jankovic al acelor vremuri. Cu menţiunea că umorul nu e american de autobază, ci britanic, rafinat şi negru. The Barron Knights treceau peste restricţiile legate de drepturile de autor şi parodiau piesele în vogă ale momentului. Membrii grupului au continuat să aibă succes până la începutul anilor ’80, iar în prezent activează pe scenele de cabaret.

Pop Go the Workers, cu evidentă bătaie înspre emisiunea de radio Pop Go the Beatles, intra pe locul 49 în topul britanic şi avea să urce până pe 5. Ce s-ar întâmpla dacă grupurile la modă n-ar mai avea succes, iar membrii lor ar trebui să se întoarcă la munca de zi cu zi? Cam asta e întrebarea pusă The Rolling Stones. Dar dacă domnişoarele componente ale grupurilor vocale feminine ar fi nevoite să se mărite? Încearcă să răspundă The Supremes. Şi întrebările/răspunsuri continuă cu The Bachelors, Sandie Shaw, Val Doonican sau The Beatles. În acelaşi timp, culegerile reprezintă o primă încercare de potpuriu, cu mult înaintea mai celebrilor (şi mai serioşilor) Stars on 45 sau Jive Bunny. În cazul de faţă, legată de muncă şi şomaj.

Lansat la Tamla Motown, Stop! In the Name of Love era cel de-al patrulea single The Supremes care intra în topul britanic. Dacă acasă, în Statele Unite, cele trei debutaseră în forţă, cu cinci single-uri ajunse consecutiv pe locul întâi, deşi au rămas până în prezent cel mai de succes grup vocal feminin din istoria Americii, dincoace de Atlantic succesul nu a fost acelaşi, cu un singur number one single la activ, faţă de 12 în Billboard Hot 100. Compusă şi produsă de Holland-Dozier-Holland, principala echipă de creativi a casei de discuri din Detroit, melodia rămâne un clasic al anilor ’60, chiar dacă în Marea Britanie nu a urcat decât până pe locul 7.

Datorită ei, Diana Ross, Florence Ballard şi Mary Wilson au fost nominalizate la Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare contemporană Rock & Roll a unui grup vocal, într-un an în care distincţia le-a fost acordată lui The Statler Brothers pentru Flowers on the Wall.

Julie Rogers intră la categoria one hit wonder. Dar nu pentru piesa de faţă. Fiindcă Hawaiian Wedding Song era deja penultima sa intrare (din cele patru) în topul britanic. Mezina unei familii cu cinci copii, londoneza luase lecţii de pian şi îşi începuse cariera imediat după ce se lăsase de liceu. Lucrase deja ca dansatoare în Spania, ca secretară în Marea Britanie şi ca stewardesă pe vapor. Succesul venise în anul anterior cu The Wedding. Şi cam atât. E drept, acea melodie s-a vândut în peste şapte milioane de exemplare.Hawaiian Wedding Song fusese compusă de Charles E. King pentru opereta „Prinţul din Hawaii”. Asta se întâmpla cu vreo 40 de ani mai devreme. Andy Williams înregistrase un oarecare succes cu ea, locul 11, în 1959, în Statele Unite. Evident că Elvis Presley nu avea cum să n-o interpreteze în „Blue Hawaii”, filmul său din 1961. Versiunea lui Julie Rogers avea să urce până pe 31 în topul britanic.

Timidă, dar prezentă. Era deja al treilea single cu care Françoise Hardy intra în UK Top 50. E drept, ultimul. Dar şi cel mai bine clasat dintre toate.

https://www.youtube.com/watch?v=MMuNv9HiCI8

Ajuns până pe locul 16 şi prezent timp de aproape patru luni în ierarhia muzicală de dincolo de Canalul Mânecii.

Peste ani şi ani, în 2012, All Over the World („Dans le monde entier”, în franceză) era preluată şi interpretată de Katie Melua.

Supranumit „Omul cu vocea de aur”, Matt Monro era deja vedetă. Londonezul debutase în topul britanic cu cinci ani mai devreme. Fusese deja onorat să interpreteze melodia care dăduse titlul uneia din primele pelicule din seria James Bond. Without You (I Cannot Live) era unul dintre ultimele sale succese, în condiţiile în care melodia nu avea să urce decât până pe locul 37. Matt a mai trăit 20 de ani. A murit de cancer la ficat, în februarie 1985.

Jewel Akens a rămas în istorie datorită acestui unic hit. Texanul din Houston îşi începuse cariera muzicală în componenţa unor grupuri doo-wop, înainte de a da lovitura solo cu The Birds and the Bees. Un fel de „barză”, atunci când părinţii americani le explicau copiilor cum vin ei pe lume. Legenda spune că piesa ar fi fost compusă de un puşti în vârstă de 12 ani, băiatul patronului casei de discuri Era. Se întâmpla în 1964, an în care Akens era component al The Turn-Arounds, grup aflat sub contract cu firma respectivă. A fost singurul dintre membrii grupului care a acceptat să interpreteze melodia. Asta după ce a şlefuit-o de vreo patru-cinci ori, cu câte un alt aranjament muzical. Piesa a fost produsă la studiourile Gold Star din Los Angeles, iar inginerul de sunet Stan Ross a venit cu o tehnică originală, trimiţând sunetul chitarei prin amplificatorul clapei.

Succesul a fost remarcabil în Statele Unite, unde single-ul a urcat în Top 3. În Marea Britanie, nu a ajuns decât până pe locul 29.

Dave Berry a înregistrat şapte piese cu care a ajuns între primele 40 de locuri ale topului din Marea Britanie. Excentricul solist vocal din Sheffield (dorea să fie filmat doar dacă avea un element de decor interpus între propria-i persoană şi obiectivul camerei) a urcat cu trei dintre acestea până pe 5.

Little Things e unul dintre aceste cazuri. Era un cover al unei piese aparţinând lui Bobby Goldsboro, fostul chitarist de acompaniament al lui Roy Orbison.

Prefer originalul, în parte şi fiindcă Berry nu a modificat mai nimic.

Bob Dylan a compus The Times They Are a-Changing în dorinţa de a oferi lumii în profundă schimbare un imn al acelor vremuri, ale luptei pentru drepturi civile. Se pare că melodia a apărut în toamna lui 1963, iar inspiraţia au fost vechile balade irlandeze şi scoţiene. La mai puţin de o lună după ce o compusese, preşedintele american John Kennedy era asasinat la Dallas. În seara următoare, Dylan şi-a deschis concertul cu această piesă, deşi se aştepta la o reacţie ostilă din partea publicului. „Ştiam că nu mai înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă. Ţara o luase razna, iar ei au aplaudat melodia asta. N-am înţeles de ce au aplaudat-o sau de ce eu am compus-o. N-am mai înţeles nimic. Era nebunie şi atât.”

Single-ul intra acum pe locul 36 în topul britanic şi avea să se oprească pe 9. În ianuarie 1984, tânărul Steve Jobs folosea versul al doilea la şedinţa anuală a acţionarilor Apple, atunci când realiza celebra prezentare a celui dintâi calculator Macintosh. Iar în iarna lui 2010, hârtia originală, cu versurile scrise de mâna lui Dylan, a fost vândută la licitaţie pentru 422.500 de dolari.

Here Comes the Night este încă o bijuterie a unui compozitor prea puţin cunoscut. Bert Berns sau Bert Russell a fost unul dintre pionierii muzicii rock şi soul din anii ’60. Născut în Bronx, în familia unor imigranţi evrei ruşi, Berns a contractat febră reumatoidă în copilărie, boală care i-a marcat întreaga viaţă şi care avea să-i aducă şi sfârşitul timpuriu, la doar 38 de ani. Iniţial, melodia apăruse în Marea Britanie în interpretarea lui Lulu. Fără succes. Doar locul 50, în toamna lui 1964. Abia când Van Morrison şi grupul său Them au lansat-o, abia atunci s-a produs declicul.

Era pentru a doua oară când Berns producea un single pentru Them şi era pentru prima dată când nord-irlandezii înregistrau o compoziţie de-a sa. Se întâmplase în octombrie 1964, în studiourile Decca din Londra, cu Jimmy Page chitarist de studio. Grupul intenţionase să lanseze melodia imediat după Baby Please Don’t Go, însă mai-marii casei de discuri au mers pe mâna lui Lulu. O Lulu aflată pe atunci la doar 16 ani.

Al cărei insucces i-a făcut pe Them să zâmbească asemenea motanilor de Cheshire. Fiindcă versiunea lor avea să ajungă într-o lună până pe 2. În ciuda tonului îndrăzneţ şi oarecum agresiv, versurile descriu gelozia obsesivă din perspectiva viitoarei singurătăţi a unui îndrăgostit respins de iubită, care o urmăreşte alături de noul partener.

Erau din Liverpool şi erau impresariaţi de acelaşi Brian Epstein. Dar reuşiseră o performanţă pe care nici concitadinii de la The Beatles n-o putuseră realiza. Deoarece primele trei single-uri lansate de Gerry and the Pacemakers ajunseseră toate pe locul întâi. Aşa cum avea să se întâmple peste mai bine de 20 de ani cu un alt grup din regiunea Mersey – Frankie Goes to Hollywood. I’ll Be There era o compoziţie de-a lui Bobby Darin, înregistrată de acesta în 1960. Şi ajunsese să fie cântată mereu la finalul concertului din clubul Cavern de Gerry Marsden şi colegii săi.

Locul 1 în Canada şi doar 15 în Marea Britanie, este penultimul single de succes din cariera grupului.

Catch the Wind a fost compusă de un Donovan inspirat de o piesă a lui Bob Dylan. De altfel, comparaţia cu americanul l-a urmărit mereu pe britanic. Într-un interviu dat la radio în Statele Unite, în 2005, Mac McLeod, un alt solist britanic de folk şi blues din anii ’60, coleg şi basist în acea perioadă al lui Donovan, oferea o explicaţie interesantă: „Jurnaliştii au ţinut-o una şi bună, că Donovan e o clonă a lui Dylan. Asta în condiţiile în care ambii au fost influenţaţi de Ramblin’ Jack Eliott, Jesse Fuller, Woody Guthrie şi de mulţi alţii.” Locul 4 la debut în topul britanic pentru solistul folk născut la Glasgow, trecut printr-o copilărie dificilă, în care suferise de poliomielită.

Se profila deja epoca flower power.

Toate acestea se întâmplau într-o săptămână în care The Rolling Stones rămâneau pe locul întâi, iar NASA lansa Ranger 9, ultimul vehicul spaţial fără om la bord din seria expediţiilor spre Lună. Şi în care Nicolae Ceauşescu era ales prim-secretar al Partidului Comunist Român, după decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Totul într-un remarcabil anonimat. Deşi se spune că, după jumătate de veac, adevărurile sunt libere să iasă la iveală.

Ne place mai mult ca oricând să ne contorsionăm şi să ne escamotăm istoria recentă. Povestea continuă. Şi nu iartă.

Playlist
(Loc, săptămâna trecută, număr săptămâni, titlu, artist)

50 new! 1 EVERYBODY’S GONNA BE HAPPY - Kinks
49 new! 1 POP GO THE WORKERS - Barron Knights
44 new! 1 STOP! IN THE NAME OF LOVE - Supremes
43 new! 1 HAWAIIAN WEDDING SONG - Julie Rogers
41 new! 1 ALL OVER THE WORLD - Francoise Hardy
40 new! 1 WITHOUT YOU - Matt Monroe
39 new! 1 THE BIRDS & THE BEES - Jewel Akens
37 new! 1 LITTLE THINGS - Dave Berry
36 new! 1 THE TIMES THEY ARE A-CHANGIN’ - Bob Dylan
32 new! 1 HERE COMES THE NIGHT - Them
31 new! 1 I’LL BE THERE - Gerry & The Pacemakers
22 new! 1 CATCH THE WIND - Donovan
1      1    4 THE LAST TIME - The Rolling Stones