Fiindcă autobiografia marelui Johan Cruyff transcede tiparul. E o carte care se citeşte dincolo de litere. O viaţă care se dezvăluie dincolo de poveste. O rememorare a unor întâmplări pe care le-am lecturat şi transpus în limba română fără efort. Cu sete. Cu plăcerea de a descoperi mai mult decât un fotbalist. Cruyff e un strateg, un filosof al domeniului său, un puitor de cărămidă la ceea ce ar trebui să fie drumul normal al jocului frumos. E o carte al cărei spectacol se dezvăluie dincolo de fente, pase decisive sau goluri. Dincolo de finale de campionat mondial, de trofee în La Liga sau în Eredivisie.
Deoarece Cruyff trebuie înţeles dincolo de gazon. Acolo unde da, a desenat superb fotbalul total. Cruyff trebuie înţeles prin dezvoltarea sa ca om. Prin pasiunea sa uriaşă pentru ceea ce a ştiut să facă cel mai bine. Să organizeze, să unească destine, să caute compatibilităţi. Cruyff nu ar fi ajuns la această magnitudine dacă nu ar fi avut de trecut atâtea şi atâtea obstacole. Unele, obiective. Altele, puse în calea-i chiar de către semenii săi. M-a uimit felul în care a învăţat de fiecare dată din păţanii care pe alţii i-ar fi trimis definitiv la subsolul vieţii. Veşnic optimist, asemenea unui Zorba olandez, el a luat partea pozitivă a întâmplării şi a mers mai departe. A renăscut din propriile greşeli. S-a ridicat mai presus de gardurile ridicate în drumul său. Fiindcă, nu-i aşa, în viaţă nimic nu e întâmplător.
Şi da, aşa cum Barcelona gândită de el a devenit mai mult decât un club de fotbal, tot aşa şi cartea de faţă e mai mult decât o legătură de pagini scrise. E o lecţie de dezvoltare personală. E un summum de învăţăminte pe care doar marii orgolioşi din gările mici ale fotbalului de ogradă nu vor dori a le lua în consideraţie. Lupta sa cu sistemul e lupta lui David cu Goliat. Poate că a fost învins. Pe moment. Cu siguranţă că timpul va arăta dacă seminţele puse la germinat vor da roade. Această carte e un astfel de lăstar mlădios. Un model pentru copiii care nu mă îndoiesc că îi vor călca pe urme.