1983 Cursa aeriană 771, aparţinând liniilor Gulf Air din Bahrein, se prăbuşea în deşert, în apropiere de Mina Jebel Ali, între Abu Dhabi şi Dubai, în Emiratele Arabe Unite. Zborul venea dinspre Karachi, Pakistan şi se îndrepta către aeroportul din Abu Dhabi. În dezastru au murit toţi cei 105 pasageri şi 5 membri ai echipajului aflaţi la bord. Majoritatea erau cetăţeni pakistanezi, care se întorceau la muncă, în Emiratele Arabe, după ce petrecuseră sărbătorile Eid ad Adha acasă.
Raportul ulterior a relevat că accidentul s-a produs din cauza deflagraţiei unei bombe, aflate în compartimentul pentru bagaje din cala avionului. Cel mai probabil, dispozitivul explozibil fusese plantat de un membru al organizaţiei palestiniene a lui Abu Nidal, care încerca să convingă Arabia Saudită să achite anumite sume de bani, ca taxă de protecţie anti-terorism. După acest atentat, Emiratele Arabe Unite şi Kuwait-ul au efectuat aceste plăţi.
Tot atunci, Culture Club ocupau primul loc în topul britanic. Karma Chameleon este cea mai cunoscută piesă din discografia grupului avându-l ca lider şi solist vocal pe Boy George. Era prima din cele şase săptămâni pe care single-ul lansat la casa de discuri Virgin le petrecea pe cea mai înaltă poziţie a ierarhiei pop din Marea Britanie. Mai mult, avea să devină cel mai bine vândută melodie a anului, în Arhipelag. Filmările pentru videoclip avuseseră loc în vară, pe insula Desborough din Weybridge, din sud-estul Angliei, la periferia Londrei.