Mai 1969

Primele zece poziții ale topului din State, de acum peste 40 de ani. Melodiile poartă mesaj. Creatorii lor se străduiesc să găsească răspunsul la întrebările care îi frământau. Și „voi avea succes comercial” nu se numără printre acestea. O mențiune specială pentru „These Eyes”, una din cele mai frumoase melodii ale sfârșitului de deceniu.

Desigur, mișcarea flower power se cristalizase. Trecuseră aproape doi ani de la „vara iubirii”. Lumea aflase de ororile și absurdul războiului din Vietnam, iar mesajul era cât se poate de clar. Vezi „Hair”, musicalul din a cărei coloană sonoră sunt prezente nu mai puțin de trei melodii, în două interpretări. Filmul lui Milos Forman avea să apară zece ani mai târziu…

Odată încheiată această trecere în revistă a celor mai de succes piese de acum 42 de ani, m-am gândit că n-ar strica să venim ceva mai spre zilele noastre. Așa că am făcut o escală pe la început de ani ′80, în Anglia. „New Religion” este una din cele mai bune piese Duran Duran, trecută pe fața B a unui single comercial și pe nedrept eclipsată de alte hituri ale trupei din Birmingham.

Una peste alta, o ediție interesantă, cu muzici de tranziție, pe care vă invit s-o ascultaţi prin click pe butonul play aflat pe pagina Cutiuţei cu muzichii. Audiție cu bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>