1965 The Beatles se produceau în faţa a 60.000 de fani asurzitori, pe stadionul Shea din New York. Era un nou record de audienţă şi de venituri. Promotorul Sid Bernstein anunţa că a încasat 304.000 de dolari, o sumă colosală pentru acea perioadă, câştigată la un singur concert. Din acel moment, era clar: concertele la scară largă erau profitabile.
La stadion fuseseră aduşi 2.000 de membri ai dispozitivului de pază, pentru a ţine în frâu mulţimea dezlănţuită. Spectatorii nu aveau voie să iasă din zona rezervată. Pe gazon nu au putut intra decât membrii grupului, cei din anturajul lor şi personalul de pază. Drept rezultat, spectatorii se aflau la mare distanţă de grup, care se producea pe o scenă minusculă, plantată undeva, în mijlocul terenului.
Beatlemania era la apogeu. Filmările arată adolescente şi femei în toată firea, plângând, ba chiar leşinând de emoţie. Zgomotul făcut de spectatori era într-atât de puternic, încât se vede cum agenţii de pază îşi acoperă urechile cu mâinile, la intrarea celor patru în arenă. În ciuda dispozitivului de pază impresionant, au existat fani care au găsit breşe şi au pătruns pe gazon. Au fost urmăriţi, prinşi şi trimişi înapoi.
Nivelul înalt al zgomotului produs de spectatori, plus distanţa mare dintre grup şi fanii din tribune a însemnat că nimeni din stadion n-a prea auzit mai nimic. Compania Vox proiectase special pentru acest turneu amplificatoare de 100 de waţi, însă acestea nu aveau cum să facă faţă, astfel că Beatles au folosit sistemul de amplificare al stadionului. Cei patru nu s-au auzit între ei şi nici pe ei înşişi. Au interpretat setlist-ul stabilit, fără să ştie ce se aude în tribune. La sfârşit, Lennon şi-a dat seama de ridicolul situaţiei şi a început să cânte la clape cu coatele, în râsetele isterice ale colegilor. Durata concertului este redusă, comparativ cu ceea ce ştim în prezent (n-au cântat decât jumătate de oră), însă a fost setlist-ul obişnuit al turneului Beatles din acel an, cu Twist and Shout, She’s a Woman, I Feel Fine, Dizzy Miss Lizzy, Ticket to Ride, Everybody’s Tryin’ to Be My Baby, Can’t Buy Me Love, Baby’s in Black, Act Naturally, A Hard Day’s Night, Help! şi I’m Down. Ultimele două melodii se aflau pe cele două feţe ale single-ului care figura la acea dată ca nr. 1 în Marea Britanie. Singura modificare a făcut-o Ringo. A preferat să cânte Act Naturally, în loc de I Wanna Be Your Man.
Cam aşa a fost o parte din acea seară de duminică.
Tot atunci, The Fortunes, un grup pop din Birmingham, urca pe locul 2 în topul britanic cu You’ve Got Your Troubles, după trei săptămâni petrecute pe 3. Era cel de-al cincilea single lansat de englezi, însă cel dintâi care se bucura de succes comercial. Au urmat alte trei hit-uri, până în 1972.