1962 Era încheiat Pactul de la Metz, dintre Sfântul Scaun şi Biserica Ortodoxă Rusă. Conform acestuia, conducerea de la Moscova era de acord cu trimiterea unor emisari la cel de-al doilea Conciliu de la Vatican. În schimb, urmaşul Sfântului Petru urma să adopte o atitudine non-beligerantă în privinţa comunismului. De fapt, erau reiterate acordurile din 1942 şi 1944, referitoare la Ostpolitika Vaticanului. Chiar dacă acest termen este asociat cu Papa Pius al XII-lea (1939-58), urmaşii săi, Papa Ioan al XXIII-lea şi Papa Paul al VI-lea, au fost cei care au pus preceptele în practică.

Comunismul ateist începuse să-şi piardă credibilitatea în lume, ba chiar şi în interiorul Uniunii Sovietice. Din această cauză, liderul de partid Nikita Hruşciov, care începuse o destalinizare graduală a ţării, introdusese anumite reforme oarecum liberale, în domenii ale politicii interne. O condamnare fermă din partea Vaticanului ar fi pus într-o lumină mai mult decât proastă conducerea sovietică. În următorii 20 de ani, Vaticanul a păstrat tăcerea în privinţa comunismului şi a Uniunii Sovietice. Abia după alegerea Papei Ioan Paul al II-lea, în 1978, Biserica Catolică a reînceput să denunţe comunismul.

Al doilea Conciliu de la Vatican a avut drept scop stabilirea relaţiilor dintre Biserica romano-catolică şi lumea modernă. A început în octombrie 1962, sub Papa Ioan al XXIII-lea şi s-a încheiat în decembrie 1965, sub Papa Paul al VI-lea. Dintre participanţii la sesiunea de deschidere, patru au devenit suverani pontifi. Este vorba de cardinalul Giovanni Battista Montini – Papa Paul al VI-lea, de episcopul Albino Luciani, viitorul Papă Ioan Paul I, de episcopul Karol Wojtyła, cel care a devenit Papa Ioan Paul al II-lea, şi de părintele Joseph Ratzinger, prezent în calitate de consilier teologic – fostul Papă Benedict al XVI-lea. În cei trei ani de lucrări, au fost elaborate şi comunicate patru constituţii, nouă decrete şi trei declaraţii.

Tot atunci, Billy Fury urca pe locul 7 în topul britanic, cu Once Upon a Dream, cel mai de succes extras din coloana sonoră a filmului Play It Cool, peliculă realizată în stilul Elvis Presley şi în care Billy avea rol principal. Era cea mai înaltă poziţie pe care avea s-o atingă single-ul solistului vocal din Liverpool.