Uneori, mă cam înspăimântă atunci când aflu că trăiesc vremuri ieşite din comun. Nu ştiu de ce, însă parcă îmi trece un fior pe şira spinării, ştiind că s-ar putea ca acestea să fie ultimele astfel de clipe. A fost seria extraordinară de succese ale lui Michael Schumacher, în Campionatul Mondial al Formulei 1. Se întâmplă nebunia cu Sebastien Loeb, din WRC. Au fost cele şapte ale lui Lance Armstrong, din Le Tour. Iar acum, ibericii au ajuns să realizeze ceea ce puţini suporteri îndrăzneau să viseze.

Spania a surclasat Italia, în finala Campionatului European şi a intrat în posesia celui de-al treilea titlu major consecutiv. Este prima echipă care-şi apără cu succes Cupa Henri Delaunay. Câte două goluri marcate per repriză, în faţa unor azzurri care au încercat, după care au capotat în faţa Furiei Roja. Un cuvânt frumos pentru învinşi, care au trecut peste momentele dificile de dinaintea turneului final şi şi-au depăşit condiţia de condamnaţi la insucces, în Polonia şi Ucraina.

Un meci fără istoric, după care, aşa cum titrează L’Equipe, “Istoria se va scrie în limba spaniolă”.