Nu am stat să mă gândesc niciun moment de ce mi-a displăcut imaginea doamnei inspector şcolar de la Arad. Senzaţia de respingere a apărut instinctiv. Nu mi-a plăcut şi basta. E acea primă impresie care nu ştii de unde a apărut. Mai puternică decât gândirea, decât raţiunea. Mai apoi, după tot scandalul soldat cu demisia dumneaei, cu intrarea în depresie şi toate cele inerente victimizării, am citit postări ale unor prieteni adânc implementaţi în corectitudine politică. Pentru a fi corect la rându-mi, mai multe prietene decât prieteni. Care spuneau că nu e bine să apreciezi miezul după dodoaşcă. Adică nu haina îl face pe om. Ca şi cum nu am trăi într-o societate ca o gogoaşă fără miez, în care se fac concursuri pentru cele mai frumoase faţade de bloc şi balcoane, dar se lasă gunoaiele în interiorul imobilelor survolate de anofeli setoşi de Nil, cutreierate de hoarde de carcalaci şi săpate de armate de guzgani.
Abia atunci am încercat să caut motivul. De ce nu mi-a plăcut de doamna respectivă. Nu din pricina felului în care arată. Ci a aspectului combinat cu funcţia dumneaei. Fiindcă se presupunea că trebuie să fie un model pentru tineri. Un model de succes. Dacă aşa arată succesul în viaţă, ne dorim o societate ca o uriaşă canapea a lui Capatos, cu asistente şi caterincă? Cu succesuri clădite pe botox şi incrementări de bust?
Încă un exemplu. McDonald’s a lansat noua promoţie de ziua naţională, probabil, cu produse româneşti în regim de fast-food. Cine e cel mai reprezentativ model pentru această Românie tradiţională. Unul dintre personajele din Las Fierbinţi, un fel de emulator Benny Hill. Şi m-am gândit atunci la mărturisirea domnului Pleşu, că printre plăcerile sale constă şi vizionarea serialului cu Giani şi Gianina, cu acorduri gramaticale făcute în duşmănie, cu bârfe pe uliţă, cu diverşi tovarăşi având sinapsele aburite bahic în permanenţă. Producătorii spun că aşa vindecă moravurile. De fapt, ei nu fac decât să scoată la iveală plăcerea vinovată şi s-o legitimizeze în faţa uriaşei mase de consumatori cărora nu le-a fost predat discernământul ca materie de studiu. Lor le-au fost prezentate alte faţade şi spoieli. Alte modele.