Nu ştiu câţi dintre voi aţi auzit de băiatul ăsta, însă pe mine m-a cucerit. Evident că eu nu sunt un etalon pentru gusturile din prezent. De altfel, dacă îl veţi privi bine şi dacă veţi fi ascultat ceva muzici de-ale lui Sam Cooke şi/sau Otis Redding, veţi recunoaşte filiera. Observaţi şi modul cum se îmbracă. Bref, mie îmi place mult. Foarte mult! Sper să vă placă şi vouă. Cert este că, la doar o lună de la lansarea albumului de debut, să fii invitat la Festivalul de la Glastonbury, să recunoaştem că e un lucru destul de ieşit din comun.

Să mai remarcăm şi modul în care se comportă sunetistul/sunetiştii de acolo, care reuşesc să-i aducă vocea la un nivel onorabil abia după vreun sfert de oră de la începutul setlistului. Iar reacţia spectatorilor? Priceless Audiţie cu bine!

Să mai notăm că muzicianul născut în Atlanta, Georgia, şi stabilit în Fort Worth, Texas, n-a avut o viaţă uşoară până la semnarea contractului cu Columbia Records. A fost nevoit să-şi câştige existenţa spălând vase şi cântând prin diverse cluburi texane. Abia Lisa Sawyer, o melodie având ca subiect botezul mamei, eveniment petrecut ca pe vremuri, într-un râu, a avut darul de a atrage atenţia asupra sa. Bridges a fost descoperit de doi dintre componenţii trupei White Denim.

Aceiaşi care i-au produs albumul, înregistrat fără toate gadgeturile pe care le oferă tehnologia modernă. Leon a fost invitat să cânte la Festivalul de film Sundance. Iar eu îl aştept să fie cel puţin nominalizat la Premiul Grammy pentru cel mai bun debut al anului. De urmărit!