Aveam 21 de ani când am intrat prima dată într-un studio de radio. Era în ianuarie 1990, imediat după ce Fun Radio trimisese echipamentul studenţilor de la Universitate. O scară încolăcită, spre paradis! Aşa am văzut-o atunci. Peste doar zece luni, eram tot numai emoţie, pentru că urma să glăsuiesc prima dată pe post. La Radio Contact, ceva veşti din campionatul de fotbal al Angliei. Pe vremea aceea, nu exista internet, iar singurul cotidian de sport apărea marţea. Prin urmare, timp berechet pentru a asculta etapa la BBC World Service, sâmbătă seara, şi a scrie câteva cuvinte, pe care să le citesc peste 24 de ore, într-o emisiune de tip album duminical.
Abia în ianuarie 1991, de ziua lui Elvis, am realizat prima emisie. Două ore de transpiraţii, când reci, când fierbinţi, pierdut printre butoane, deck-uri şi pick-up-uri. Peste încă o lună, prima ediţie, una de propuneri, a Topului Nostalgic. O serie care avea să dureze peste 270 de săptămâni. Cum accesul la informaţie era în continuare redus, piesele purtau numere de catalog :). Exista şi un talon de participare la vot, publicat în Cotidianul…
Am plecat din FM pe la începutul mileniului. Mă întorc astăzi, după mai bine de zece ani, cu această emisiune de suflet – Radio Grafii. Mi-am propus să desenăm frumos, în eter, cu ajutorul muzicii din anii apuşi. A trecut un an şi jumătate de an de la prima ediţie. Acum, cu toate mijloacele de informare la dispoziţie, suntem sufocaţi de ritmuri paralizante cerebral şi de non-informaţie. A fost unul din imboldurile care m-au împins la acest demers. Faptul că există atâtea şi atâtea muzici bune, pe care prea puţini le mai difuzează. De fredonat, nici nu se mai pune problema.
Doza de nostalgie a rămas. Este inevitabilă. Vă invit să luăm cărbunele şi să trecem la treabă. Vom desena pe hârtia îngălbenită de vremuri. Vom şterge de praf muzicile uitate. Le vom reda strălucirea. Vom Radio Grafia muzica. Noi întoarcem timpul!