Finalistele româneşti la Eurovision 2015

Eurovision Vienna 2015 logoNu, nu trebuie să-mi spuneţi, ştiu, nu mi-a cerut nimeni părerea. Mă arunc şi eu, ca unul care a ascultat cam ce s-a ales pe la concursul european al cântului. Ca unul care a realizat, de-a lungul anilor că muzica a început să aibă o importanţă tot mai mică în comparaţie cu înţelegerile transfrontaliere dintre participanţi. Mi-am zis ca în acest an să fiu informat şi să nu mă mai las influenţat de momentul finalei. De la Craiova. Aşa că mi-am cedat o oră din viaţă pentru a asculta cele 12 melodii alese de juriu pentru a intra în bătălie.

Aşadar, dacă aveţi un ceas zăbavă pentru a asculta aiste muzici, haideţi să purcedem la drum. Cu Luminiţa Anghel. Consacrată. Experimentată. Irlandelizată. Asta fiindcă ştie că insularii au dat în nenumărate rânduri lovitura atunci când a contat. Din păcate, refrenul, acolo unde trebuia să iasă cumva în evidenţă (oare?) e comun ca o piesă de la malul Bosforului. Altfel, piesa curge frumos, amplu şi generos şi va încheia între primele cinci în Cetatea Băniei, dacă nu chiar mergătoare la curtea habsburgilor.

Ce să remarci mai mult decât corul de copii şi engleza? Efectele acelea de muzică ruptă? Nu, nu e Pink Floyd. E Tudor Turcu. Dar să-i salvăm, zic.

Ei, acum e acum, fiindcă ne distram. A la Inna, a la Ibiza. E cu soare. E hispanizată. E cu la, la, la. E cu sangre caliente şi sunt sigur că va fi şi cu ceva mişcări hot pe scenă. Pentru românii (foarte puţini, la care ajung aceste rânduri) de la ţară, acel chica, chica, chica nu are ce căuta pe o scenă la cel mai înalt nivel, fiindcă aşa se cheamă scroafa la troacă.

La naiba, dacă nu m-a impresionat. Fără pic de şto. Fiindcă are mesaj. Are şi experienţa atâtor ani de hituri ale fabricii Voltaj. Nu vreau să mă gândesc la copilăria fără mamă. E învingătoarea mea, deşi se putea mai bine, normal. Dar, dintre cele 12, e aceea care merge cel mai bine la corazon. Oi fi eu prea impresionabil?

Păcat. Fiindcă e (doar) cealaltă piesă în limba noastră cea de toate zilele. Aia a conului Alecu Donici. Păcat pentru că e băieţeală. Păcat fiindcă s-a marşat prea mult pe mesajul tineresc, greu de înţeles de votangii trecuţi de-o vârstă. Dar cum naiba sună asta cu Viaţa e o neştearsă? Asta chiar n-o pricep, oricât aş încerca. Mesajul e prea abscons. E prea urban. Apoi, pentru un boy group, trei îmi par prea puţini, fiindcă nu acoperă întreg spectrul de posibilităţi, combinaţiuni şi aranjamente. Şi nu pricep de ce nu apar şi asistentele. Probabil că au fost păstrate pentru scenă. Dar lanţurile cred că dau bine în era celor 50 de nuanţe de gri.

Ce frumos ar fi fost dacă s-ar fi rămas doar a cappella! Efectele strică opera. Deoarece e o melodie simpatică. Sună bine. Are ritm. O pun pe podium.

Înţeleg că vocea vine de peste Prut. Aşa se recomandă. Şi e o voce delicată, curată, caldă. Ca orice relaţie, începe minunat, dar se complică atunci când vine vorba de refren. Sună însă a Eurovision, cu tot cu strigătele de rigoare.

În fine, o piesă care o spune pe nume. Recunoaşte, carevasăzică. Şi nu doar în faţa Marii Adunări Naţionale. Zice acolo că nu merge nicăieri. Niciunde. Niciodată. Foarte interesante onomatopeele din limba târgoveţului Will. Chinuitor de interesante.

Chiar duceam dorul unui disco. Pur. Trecut prin pâinea Modern Talking. Asta pentru a ne feri de mitilic. Şi cum erau să lipsească falsetto-urile a la Bee Gees? Stroboscoape, ceva? S-ar putea să fie iepurele din joben.

He he, ce înseamnă omul de afară! Cât de bine ştie el cum să fie un epigon de-al lui Jon Bon Jovi! Asta se cere, asta se face. Clientul nostru, stăpânul nostru. Şi nu sună deloc rău, fiindcă are toate ingredientele bine dozate. Iar cântarul n-a fost măsluit. Şi porţiile au fost respectate. E muzică dintr-aceea corect politică.

La fel ca în exemplul anterior, e ca la fotbal, când câte un mega jucător ajuns la sfârşit de carieră e adus prin câte un campionat dintr-ăsta uitat de lume, pentru a fi model generaţiilor care vor să vină. E corectă. E frumoasă. E bună. Nu-mi place.

M-a mai distrat un ultim aspect. Într-o ţară care propune în finală doar două (din 12) melodii cântate în limba înţelegătoare poporului său, adicătelea într-o naţiune europeană englezită profund, apare înscrisul ăla deştept, scuzat în scris, dar nu în re-postare: We We’re In Love. Coana Chiriţa a făcut deja câteva genunufurculisioane prin cripta dumneaei. Iar Gaiţele din Craiova se vor distra pe cinste.

PS Nu înţeleg de ce nu s-a recurs la fluier, dacă tot s-a mers pe The Corrs şi vocea Andreei. Opţiune de aranjament, desigur.

 

2 thoughts on “Finalistele româneşti la Eurovision 2015

  1. „Viața îmi e ștearsă”, nu „o neștearsă”. Se aude clar, mai ales la 3:07.

    Blue Noise au declarat la TVR că totul e a capella. Dacă au mințit, mint și eu… Piesa lor îmi amintește de „With Love Baby” al belgienilor Witloof Bay din 2011.

    De acord cu susținerea pentru Voltaj. Sunt și favoriții mei în competiție, pentru că le apreciez muzica de foarte mulți ani. Iar dacă ajung în concursul internațional, le voi putea spune prietenilor străini că „Da, Voltaj este o trupă extrem de populară la noi, cu multe albume și hituri la activ și care face o atmosferă extraordinară în concerte. Dacă vrei, îți pot recomanda și alte piese de la ei”.

    Dar am totuși o întrebare: De unde dorința asta arzătoare ca ai noștri să cânte în limba română tocmai la Eurovision? Se vorbește romgleza în atât de multe contexte nepotrivite și complet nejustificate, iar noi devenim patrioți exact în pragul unui concurs internațional? Nu de alta, dar mă gândesc că atunci când duci un cântec la ESC, ți-ar plăcea să-l auzi apoi la radio prin toată Europa. Pe Loreen am auzit-o chiar și în China. Oare ar mai fi difuzat-o cineva dacă ar fi cântat în suedeză?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>