Acestea erau muzicile. Audiţie cu bine!
March 20th 1965 by Alexandru Gheorghiaş on Mixcloud
Se poate spune fără a greşi că single-ul care intra în topul britanic în această săptămână pe locul 49 a dispărut înainte să apară. Fiindcă e unica poziţie pe care a ocupat-o. Dacă despre Diggin’ My Potatoes nu se pot spune prea multe, în afara faptului că aranjamentul orchestral ne duce cu gândul la atmosfera din cârciumile Vestului Sălbatic, iar ritmul era deja învechit, despre interpretul său există informaţii mult mai bogate. Heinz s-a născut în perioada Celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania nazistă. Tatăl său a fost ucis în luptă, iar mama a decis să plece cu fiul său în Anglia, în 1949. Vânzător într-o băcănie, a fost remarcat de excentricul producător Joe Meek, al cărui protejat a devenit. Acesta l-a convins să-şi oxigeneze părul, apoi l-a introdus ca basist în trupa Tornados, cu care a înregistrat megahitul Telstar. Strădaniile lui Meek de a-i crea o carieră solo s-au lovit de incapacitatea lui Heinz de a duce o partitură vocală. Trimis în turneu pentru a deschide concertele lui Gene Vincent şi Jerry Lee Lewis, a fost întâmpinat nu de puţine ori cu fasole, într-un posibil joc de cuvinte referitor la conservele americane cu acelaşi prenume. Succesul solo a fost scurt şi anemic. Iar single-ul de faţă era cântecul său de lebădă, după debutul din vara lui 1963. La asta a contribuit şi momentul în care germanul i-a prezentat-o lui Meek pe proaspăta sa iubită.
În 1967, Joe şi-a ucis proprietara, apoi s-a sinucis chiar cu pistolul lui Heinz. Poliţia a anchetat cazul, însă a stabilit că fostul iubit, dintr-o perioadă în care homosexualitatea era interzisă prin lege în Marea Britanie, nu fusese implicat în nici un fel. Heinz a murit în primăvara lui 2000, la 57 de ani, în urma unui atac cerebral, survenit pe fondul unei scleroze laterale amiotrofice.
Şi mai obscuri au fost The Zephyrs. Deşi au lansat şase single-uri în aceeaşi perioadă, 1963-65, britanicii nu au intrat decât o singură dată, şi atunci pentru o singură săptămână, în topul din Arhipelag. Aţi ghicit, e vorba de piesa de faţă, She’s Lost You. Trupa nu suna rău, combinând sunetul Merseybeat cu influenţele R&B şi cu orga oferind riff-uri simple de blues-jazz. Erau recomandaţi chiar şi de producătorul cu care au lucrat cele 12 melodii lansate în mod oficial. Asta fiindcă Shel Talmy lucra în aceeaşi perioadă cu The Who sau The Kinks. În multe dintre sesiunile de înregistrare l-au avut alături de ei pe chitaristul Jimmy Page. Însă aşa se întâmplă uneori. Când e să nu fie…
Cu totul alta era situaţia cu melodia care intra pe locul 43. Fiindcă My Girl e un clasic al acelor ani. Şi nu numai. Compusă şi produsă de Smokey Robinson şi Ronald White, doi dintre componenţii grupului vocal The Miracles, piesa le-a fost încredinţată spre interpretare colegilor de la casa de discuri Motown – The Temptations. Robinson o compusese pentru soţia sa, Claudette Rogers, iar piesa îl remarca pentru prima dată în postura de solist vocal pe David Ruffin. Nu au fost singurele decizii luată de Robinson, care i-a lăsat pe ceilalţi membri Temptations să vină cu propriul aranjament vocal de acompaniament.
Fusese deja number one across the nation, o săptămână, la începutul lui martie 1965. Fără succes în topul britanic, în condiţiile în care părăsea ierarhia în săptămâna următoare intrării. Situaţia s-a inversat la relansarea din 1992, când single-ul nu a intrat în Billboard Hot 100, însă a ajuns până pe 2 în Marea Britanie. Desigur, după includerea în coloana sonoră a filmului omonim, cu Macaulay Culkin şi Anna Chlumsky în rolurile principale, cu Dan Aykroyd şi Jamie Lee Curtis completând distribuţia.
Del Shannon e unul dintre cei mai talentaţi, dar prea puţin apreciaţi exponenţi ai epocii sale. Stranger in Town intra pe locul 40, poziţie care avea să rămână şi cea mai bună în topul britanic. Trecuseră doar patru ani de la debut, iar Del se gândea deja la ce va face, în condiţiile în care melodiile sale nu mai aveau succes pe o piaţă americană dominată de invazia britanică. Iar topul britanic fusese mult mai primitor cu piesele sale decât cel de acasă. Anii ’70 au fost marcaţi de lungi crize de alcoolism.
A încercat o revenire în 1981, iar în februarie 1990, pe fondul unei depresii prelungite, tratate cu Prozac, şi-a pus puşca la tâmplă şi a tras.
Nu degeaba i s-a spus The Originator. Fiindcă Bo Diddley a găsit ritmul care a stat şi stă la baza multor piese clasice, aducătoare de mult succes. Altora. Hey Good Lookin’ intra pe locul 39 în topul britanic şi urma un traseu descendent în celelalte trei săptămâni cât a figurat în această ierarhie. Şi, aşa cum adesea se întâmplă cu cei aflaţi înaintea vremurilor şi amplasaţi de societate în câte o nişă, era a doua din cele doar trei prezenţe în Marea Britanie. Niciuna ajunsă în Top 30. Să nu vă imaginaţi că în Statele Unite a avut mai mult succes comercial în topul pop. În Hot 100 a ajuns cu doar cinci single-uri, din care unul singur cocoţat până pe 20. Materialul brut trebuie poleit, fiindcă altfel masele nu se apropie de el.
De felul său, Roger Miller era un solist de muzică country. Iar King of the Road, compoziţia proprie care povestea cu mult umor despre cum un vagabond se simte liber ca pasărea cerului, reprezenta momentul de glorie al interpretului acum în vârstă de 29 de ani. Fiindcă avea să ajungă până pe locul întâi de partea aceasta a Atlanticului. Drept pentru care vom reîntâlni melodia în săptămânile următoare. Peste două luni, mai precis.
Născut la Fort Worth, Texas, Miller a murit în octombrie 1992, la 56 de ani. Fumător feroce. Cauza decesului: cancer la corzile vocale, extins la plămâni şi la gât. În timpul unui interviu televizat, Miller a explicat cum îşi compune melodiile, pe bucăţele de hârtie. Întrebat ce face cu hârtiuţele nefolosite, a glumit: „Le fumez!”
For Your Love era compusă de Graham Gouldman, viitorul component al grupului 10 cc. Intra acum pe locul 32 şi avea să staţioneze timp de două săptămâni pe 3. Dincolo de Atlantic, devenea cel mai bine clasat single din discografia The Yardbirds, după ce urca până pe poziţia a şasea. Gouldman a compus piesa pe când avea 19 ani şi lucra într-un magazin de îmbrăcăminte pentru bărbaţi din Manchester. Iar noaptea cânta cu The Mockingbirds, o trupă semiprofesionistă din localitate. Îşi aminteşte că apelaseră la mai mulţi compozitori din Londra, însă niciuna dintre piesele oferite de aceştia nu fuseseră pe placul lor. Aşa că într-o bună zi a închis magazinul la amiază, s-a retras în spatele acestuia şi a compus melodia de faţă, inspirat fiind de The Beatles. Casa de discuri la care au mers a refuzat-o şi astfel piesa a ajuns la The Yardbirds prin intermediul impresarului lui Gouldman, Harvey Lisberg, într-atât de impresionat de calitatea ei, încât dorise s-o propună Beatles-ilor. Acesta a fost planul iniţial. Demo-ul a ajuns la Hammersmith Odeon, acolo unde se produceau cei patru băieţi din Liverpool. Întâmplarea a făcut ca Yardbirds să concerteze în acelaşi loc de Crăciun. Şi au fost mai iuţi. Imediat cum a auzit-o, impresarul Giorgio Gomelsky şi ceilalţi cinci băieţi din Londra au spus: „Gata, melodia asta e a noastră!”
A mai existat un episod interesant şi trist în acelaşi timp. În 1965, The Mockingbirds cântau în deschiderea emisiunii televizate Top of the Pops, la Manchester. În aceeaşi ediţie au apărut The Yardbirds cu For Your Love. Erau vedete, erau adulaţi de cei aflaţi în sală, în timp ce Gouldman, omul care le oferise calea către glorie, rămăsese un anonim. În ciuda succesului avut cu acest single, chitaristul Eric Clapton a plecat de la Yardbirds şi a ajuns la John Mayall & The Bluesbreakers.
You’re Breakin’ My Heart este unicul single cu care Keely Smith a fost prezentă în UK Top 50. Intra acum pe locul 31 şi avea să stea două săptămâni pe 14. Beneficia de onorurile celui mai înalt nou intrat single al săptămânii, iar motivul era unul clar. Chiar dacă era vorba de un debut în topul britanic, Keely era binecunoscută în Arhipelag. La 37 de ani, avea deja o carieră muzicală extraordinară. Colaborase cu Louis Prima şi cu Frank Sinatra. Îşi făcuse debutul profesionist în 1949, alături de Prima, cu care s-a căsătorit după patru ani. Şi de care a divorţat în 1961. În deceniul anterior, fuseseră unul dintre cele mai apreciate cupluri de cântăreţi de pe scena cazinourilor din Las Vegas. Iar în 1959 primiseră cel dintâi Premiu Grammy pentru cea mai bună performanţă a unui grup vocal sau de acompaniament. Iar atunci când britanicii au venit să cucerească America, ea a făcut drumul invers şi a lansat un album de coveruri The Beatles în Marea Britanie. Ajuns între primele 20 de locuri.
Era o primăvară efervescentă. Tom Jones nu rezistase decât o săptămână în fruntea topului de acasă. Era înlocuit acum de The Rolling Stones, colegii săi de la casa de discuri Decca. The Last Time era al treilea number one hit pentru Mick Jagger şi compania, din seria celor cinci consecutive. Iar vara avea să le aparţină.
Era săptămâna în care cel dintâi om ieşea în spaţiu. Cosmonautul sovietic Alexei Leonov părăsea vehiculul Voshod-2 şi „păşea” în spaţiu timp de 12 minute. Iar în Carolina de Sud era descoperită epava celui mai puternic crucişător construit vreodată de confederaţi. Un scafandru aflat încă la vârsta adolescenţei o găsea pe SS Georgiana, la exact 102 ani de când fusese scufundată pe când încerca să străpungă blocada unioniştilor şi să intre în Charleston. Dezastrul se produsese pe 19 martie 1863, la chiar prima călătorie efectuată, de la şantierele navale din Scoţia unde fusese construită. E. Lee Spence a descoperit la bord diverse bunuri de consum, muniţie şi medicamente, în valoare de peste 12 milioane de dolari. Nici urmă însă de cele 160 kg de aur despre care se credea că ar fi rămas în epavă. Valoarea numismatică a acelor monede ar fi depăşit 15 milioane de dolari, iar în total epava ar fi valorat 50 de milioane de dolari.
Playlist
(Loc, săptămâna trecută, număr săptămâni, titlu, artist)
49 new! 1 DIGGIN’ MY POTATOS - Heinz
48 new! 1 SHE’S LOST YOU - Zephyrs
43 new! 1 MY GIRL - Temptations
40 new! 1 STRANGER IN TOWN - Del Shannon
39 new! 1 HEY GOOD LOOKIN’ - Bo Diddley
35 new! 1 KING OF THE ROAD - Roger Miller
32 new! 1 FOR YOUR LOVE - Yardbirds
31 new! 1 YOU’RE BREAKIN’ MY HEART - Keeley Smith
1 6 3 THE LAST TIME - Rolling Stones