Mi 25 iulie 2012 (Z -2)

Cu două zile înaintea ceremoniei de deschidere, a debutat turneul olimpic de fotbal. Feminin. Meciurile s-au încheiat cu rezultate scontate. Dar şi cu o primă gafă, din partea organizatorilor. Dacă în întrecerea rezervată naţionalelor masculine, în lot sunt admişi doar jucători cu vârste sub 23 de ani, plus trei excepţii de la regulă, în întrecerea fetelor echipele sunt de fapt reprezentativele de top, aceleaşi care în vara anului trecut participau la Cupa Mondială din Germania.

Rezultate scontate, spuneam. În grupa E, pe Millennium Stadium din Cardiff, victorii clară pentru una din favoritele la medalii, Brazilia (5-0 împotriva Camerunului) şi la limită pentru gazde (Marea Britanie, 1-0 cu Noua Zeelandă). În grupa F, campioana mondială Japonia a câştigat la limită meciul disputat împotriva Canadei (2-1), în timp ce Suedia a făcut scor cu Africa de Sud (4-1). Ambele confruntări au avut loc la Coventry. Pentru ca la Glasgow, pe Hampden Park, să se consume primul moment controversat al actualei ediţii a competiţiei.

După ce Statele Unite, campioana olimpică în exerciţiu, a revenit de la 0-2 şi a învins Franţa cu 4-2, înaintea celeluilalt meci din grupa G, cel dintre Columbia şi Coreea de Nord, jucătoarele asiatice s-au retras de pe teren, după ce la început, pe tabela electronică unde erau prezentate numele şi pozele, apărea în dreptul lor drapelul Coreei de Sud (sic!). În cele din urmă, după o întârziere de o oră, nord-coreencele au revenit pe gazon şi le-au învins pe rivalele din America latină cu 2-0.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>