La început am fost şocat. Apoi m-am amuzat. Iar pe urmă am gândit. Într-o epocă în care selfie-ul a devenit principala metodă de comunicare, era cât se poate de natural ca invitaţia la ceai să fie făcută sub forma unei autopoze sugestive.

Nu contează unde a avut loc întâmplarea. Nu avea cum să mi se petreacă mie, fiindcă nu am un telefon suficient de performant pentru a recepţiona astfel de panseuri dintre picioare. Ba chiar sunt atât de retrograd încât telefonul meu este doar telefon. Aşa că am rămas perplex atunci când, pe fondul unei discuţii băieţeşti, ca şpriţul de vară, un camarad mi-a arătat ce i-a trimis una din “viitoarele”. Voi renunţa la amănuntele non-digerabile. Ceea ce m-a frapat a fost aspectul fantei. Unii ar numi-o perfectă. Eu am găsit-o primordială. Poate fi descris personajul lui Suskind din Parfumul? Poate fi pus undeva, în vreun canon? Nu. La fel mi s-a întâmplat şi mie atunci când am încercat să descriu ce mi-a plăcut sau nu la acel mesaj.

Ceea ce se iţea pe acel ecran de mobil nu ieşea cu nimic în evidenţă. Era geneză pură. Era esenţă pentru generaţii de fotoşopişti fruntaşi. Cu atât mai mult m-a mirat atitudinea camaradului, foarte ţanţoş de viitoarea penetrabilă. Pudoarea (vă asigur că o păstrez doar pentru aici, din respect pentru necunoscuţii care vor veni să lectureze) mă împiedică să fac zoom pe imagine.

La sfârşit vin şi pun o întrebare domnilor care au avut răbdare şi au ajuns până aici: v-au rămas întipărite pe retină toate scorburile pe care le-aţi explorat? Vi le amintiţi mai degrabă pe acestea decât chipul purtătoarelor lor? Eu îmi cunosc răspunsul. Iar voi îl bănuiţi, desigur. Dar, în funcţie de răspunsurile voastre, voi face încă un pas într-o direcţie, oricare ar fi aceasta, întru descoperirea faptului dacă domnişoara care şi-a făcut selfie cu vaginul a considerat că pistilul dintre picioare este într-atât de memorabil încât să merite trimis la distanţă, pentru a-l solicita pe polenizator.