Era povestea doamnei Johnson, văduvă şi mamă a unei adolescente, care se înfurie într-o bună seară, când fiica ei se întoarce acasă de la şcoală cu un bilet din partea asociaţiei părinţilor. Era descrisă acolo presupusul comportament indecent al doamnei Johnson, conform standardelor mica urbe americană, şi care oferea un exemplu negativ fiicei sale. Mama decide să meargă personal la şedinţa cu părinţii, programată chiar în acea seară. Acolo unde, purtând fustă scurtă şi machiaj, dezvăluie câteva dintre aventurile celor din conducerea asociaţiei, pe care îi caracterizează ca fiind ipocriţi. Pentru ca în final să aflăm că de fapt cea care istoriseşte este nimeni alta decât fiica doamnei Johnson.

Compozitorul Tom T. Hall ar fi oferit prima dată melodia lui Skeeter Davis, care a refuzat s-o interpreteze. Plantation Records, casa de discuri pentru care Riley înregistrase piesa, s-a grăbit să lanseze single-ul, atunci când a aflat că atât Billie Jo Spears, cât şi Margie Singleton fuseseră prezente în studio şi o interpretaseră. Versiunea lui Riley s-a bucurat imediat de succes; Capitol Records a lansat în aceeaşi săptămână versiunea lui Spears, însă aceasta nici măcar nu a intrat în top.

Hall a declarat mai târziu că a găsit inspiraţia în a compune melodia într-o bună zi, când trecea pe lângă şcoala generală Harpeth Valley din Bellevue, Tennessee, nu departe de locuinţa sa de atunci, din Franklin. I-a plăcut cum suna denumirea şi a decis să compună o melodie după acel loc. Ulterior, a spus că a scris melodia cu referire la  Olive Hill, Kentucky, localitatea din copilărie.

Melodia a fost sursa de inspiraţie pentru un film artistic, apărut în 1978 şi pentru un serial TV din 1981. În ambele cazuri, Barbara Eden era actriţa care o interpreta pe doamna Johnson, mama Stellei.

Atunci când a fost lansat, în cea de-a doua jumătate a lui 1968, Harper Valley PTA s-a vândut în peste şase milioane de exemplare şi a făcut din Jeannie C. Riley cea dintâi interpretă din istoria clasamentelor muzicale americane Billboard care ajungea pe locul întâi cu acelaşi single, atât în topul pop (Hot 100), cât şi în cel country. O performanţă care avea să rămână neegalată până la Dolly Parton, cu 9 to 5, în 1981. În Marea Britanie, originalul n-a urcat decât până pe locul 12.