Am tot auzit, în istoria muzicii, despre oameni care au ascultat prima dată cover-ul şi acesta le-a plăcut într-atât de mult, încât i-a inspirat în realizarea unor versiuni memorabile. Este cazul Nazareth, cu Love Hurts. Un subiect asupra căruia voi reveni. Am adus în atenţie acest lucru, pentru că aşa am ascultat eu prima dată cover-ul lui Wild Night. L-am ascultat şi pus de mai multe ori (nu într-atât de nenumărate pe cât mi-aş fi dorit) la Radio Contact, la jumătatea anilor ’90. Aceasta era versiunea dată de John Cougar Mellencamp şi de excepţionala Meshell Ndegeocello, aceeaşi care interpretează în stilu-i unic partitura de chitară bas.

Versiunea de mai sus a urcat până pe locul 3 în Billboard Hot 100, în vara lui 1994. Am regăsit-o acum, când mi-am făcut temele pentru ediţia de săptămâna viitoare a Radio Grafiilor. A rămas în topul din Statele Unite timp de 33 de săptămâni. A fost nr. 1 în ierarhia muzicală adult contemporary de peste Atlantic, vreme de opt săptămâni. A fost inclusă în albumul lui Mellencamp din acel an, Dance Naked.

Evident, la data respectivă nu exista bogăţia de surse de informaţie la care să poţi apela oricând, cu un click de mouse. Prin urmare, mi-a trecut uşor pe dincolo de ureche detaliul pe care l-am oferit atunci, la Pop Hits USA, emisiunea realizată în colaborare cu Centrul Cultural American, cum că piesa cu pricina este de fapt o compoziţie Van Morrison.

Între timp, au trecut anii. Am căpătat altă viziune asupra muzicii. Şi am început să-l apreciez altfel pe nord-irlandez. Iată-l mai jos, cu o versiune live, surprinsă în 1980, în Elveţia, la Montreaux.

Originalul datează din 1971 şi vine în deschiderea celui de-al cincilea album de studio al lui Van Morrison, Tupelo Honey. A fost lansat pe single în acel an şi a ajuns doar până pe locul 28, în ierarhia americană.

Acum, ce-ar mai fi de spus? Trebuie să căutăm în continuare sursele. Dar să păstrăm aceeaşi minte limpede şi deschisă la nou. Deoarece basul lui Meshell va continua să mă obsedeze Bine, ar mai fi şi modelul Shana Zadrick, care apare în acel videoclip. Dar asta nu intră în discuţia iniţială, referitoare la preferinţa pentru cover, deoarece la vremea aceea peisajul muzical de la noi era mai degrabă audio decât video (dezbrăcabil), ca acum.