1968 Noul Boeing 747 era prezentat în public pentru prima dată, la fabrica din Everett, Washington. Jumbo Jet sau Regina cerului, aşa cum a fost alintat la început, este unul dintre cele mai uşor de recunoscut avioane, în parte şi datorită cocoaşei din partea anterioară a fuselajului. Era primul avion cu carenă lată produs vreodată. Versiunea originală era de două ori şi jumătate mai mare decât dimensiunea unui Boeing 707, unul dintre aparatele de zbor cu capacitate mare, folosite în mod obişnuit pentru transportul pasagerilor, în anii ’60. Introdus în flotele comerciale ale companiilor British Airways, Lufthansa, KLM şi Cathay Pacific, 747 a deţinut în următorii 37 de ani recordul pentru numărul de locuri disponibil pasagerilor.

Costurile uriaşe ale proiectării lui 747 şi ale construcţiei fabricii din Everett au obligat compania Boeing să se împrumute de la mai multe bănci. În lunile de dinaintea livrării primei aeronave, concernul american a fost nevoit să solicite fonduri suplimentare, pentru finalizarea proiectului. Dacă acestea le-ar fi fost refuzate, supravieţuirea Boeing ar fi fost pusă sub semnul întrebării. Datoriile companiei se ridicau la peste două miliarde de dolari, din care 1,2 doar către banci, ceea ce reprezenta un record în materie. În cele din urmă, pariul a reuşit, iar Boeing avea să deţină mult timp monopolul în construcţia aeronavelor de mari dimensiuni destinate transportului de persoane.

Pe 15 ianuarie 1970, prima doamnă a Statelor Unite, Pat Nixon, l-a botezat pe Clipper Victor, cel dintâi avion 747 intrat în flota Pan Am, în cadrul unei ceremonii desfăşurate pe aeroportul Dulles din Washington, în prezenţa preşedintelui companiei Pan Am, Najeeb Halaby. În locul obişnuitei sticle de şampanie, a fost folosită apă roşie, albă şi albastră, pulverizată pe carena aeronavei. 747 a intrat în serviciul comercial o săptămână mai târziu, pe ruta Pan Am New York – Londra. Primul zbor fusese planificat pentru seara de 21 ianuarie, însă supraîncălzirea unuia dintre motoare a făcut ca nava să nu-şi poată lua zborul. Până la aducerea unui avion de rezervă, au trecut şase ore, astfel că acea primă cursă a fost amânată pentru a doua zi.

Tot la sfârşitul lui septembrie 1968, Mary Hopkin se afla pe primul loc în topul britanic, cu Those Were the Days. Un single care a figurat timp de şase săptămâni în fruntea ierarhiei muzicale din Marea Britanie şi care a ajuns până pe locul 2 în Billboard Hot 100. În majoritatea versiunilor consemnate, Gene Raskin este creditat drept compozitor, deşi muzicianul şi dramaturgul new-yorkez, pe atunci în vârstă de 59 de ani, nu făcuse decât să preia acest cântec rusesc din anii ’20 şi să-i pună versuri în limba engleză. Originalul fusese compus de Boris Fomin, pe când avea 25 de ani, pe versurile poetului Konstantin Podrevski. Primele versiuni la Dorogoi dlinnoyu au aparţinut gruzinei Tamara Ţereteli şi lui Alexander Vertinski, în 1925 şi, respectiv, 1926.

La începutul anilor ’60, Raskin, împreună cu soţia sa Francesca, cântau muzică folk în cartierul new-yorkez Greenwich Village, inclusiv la Taverna White Horse. Cei doi au lansat un album, pe care era inclusă şi piesa de faţă. Aceasta a fost preluată ulterior de The Limeliters. Raskin cunoaştea melodia din copilărie, scrisese versurile în limba engleză şi îşi înregistrase drepturile de autor, atât pentru piesă, cât şi pentru versuri.

The Raskins erau interpreţi cunoscuţi şi în afara graniţelor Statelor Unite. Se produceau în fiecare an la Londra, pe scena lui Blue Angel, şi de fiecare dată îşi încheiau spectacolul cu această piesă. Paul McCartney era un obişnuit al localului, iar după înfiinţarea casei de discuri Apple, a oferit melodia galezei Hopkin. Agentul lui McCartney cumpărase drepturile de la Raskin. Ulterior, cântecul a fost înregistrat în alte peste 20 de limbi şi de mulţi alţi artişti, astfel că Raskin a trăit bine-mersi din drepturile de autor. Şi-a cumpărat o reşedinţă în Pollensa, Mallorca, un Porsche Spider şi o barcă cu motor.

Atunci când piesa se afla apogeul notorietăţii, o companie din New York a utilizat-o într-o reclamă la “Rokeach Ga-filte-fish”, argumentând că este o mai veche melodie din folclorul rus şi că astfel se afla în domeniul public. Raskin a intentat acţiune în justiţie şi a câştigat alţi bani, din moment ce modificase într-o oarecare măsură cântecul, pentru a se potrivi versurilor sale şi îşi înregistrase drepturile pentru această versiune nouă.