23 august

1973 Un jaf al unei bănci din centrul Capitalei Suediei, urmat de luare de ostatici, avea să intre în analele criminalisticii, drept cauză a Sindromului Stockholm. Jan-Erik “Janne” Olsson, un infractor care-şi ispăşea condamnarea la închisoare şi aflat în permisie, intra la această dată în sediul Kreditbanken (actualmente preluată de Nordea) şi încerca să jefuiască banca. Poliţia a fost chemată imediat. Doi dintre poliţişti au intrat în clădire, Olsson a deschis focul, l-a rănit pe unul dintre ei, iar pe celălalt l-a pus să se aşeze pe un scaun şi să cânte o melodie, ceva. După care, a luat patru ostatici. A cerut să fie adus prietenul său, Clark Olofsson, cu suma de trei milioane de coroane (echivalentul a aproape trei sferturi de milion de dolari, la acea dată), cu două pistoale, cu veste anti-glonţ, cu căşti şi cu o maşină rapidă. Olofsson era şi el un infractor condamnat în mai multe rânduri pentru faptele sale.

Una dintre ostatice, Kristin Enmark, a declarat că s-a simţit în siguranţă alături de cei doi infractori şi că s-a temut mai degrabă de acţiunile nesăbuite ale poliţiei. În cele din urmă, după vreo cinci zile, în care s-a ajuns să se telefoneze inclusiv la primul ministru Olof Palme, cei doi au fost prinşi, iar situaţia s-a lămurit fără victime. Olsson şi Olofsson au fost acuzaţi şi condamnaţi. Primul, la 10 ani de închisoare, răstimp în care a primit zeci de scrisori de la admiratoare, ba chiar s-a logodit cu una dintre acestea. Din 1996, Olsson locuieşte în nordul Thailandei, împreună cu soţia sa thailandeză şi cu fiul lor. În 2009, a publicat romanul autobiografic Stockholms-syndromet.

Iniţial condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare, Olofsson a fost achitat la apel, după ce a susţinut în permanenţă că a acceptat să fie complicele acestuia, doar pentru ca situaţia să nu degenereze în violenţă. Unii dintre ostatici au venit şi au depus mărturie în favoarea sa, spunând că s-au temut mai degrabă pentru tergiversările poliţiei sau pentru acţiunile iraţionale ale oamenilor legii, decât de celor care-i luaseră ca prizonieri. De aici, Sindromul Stockholm – situaţia în care ostaticii simpatizează cu cei care le-au răpit libertatea, pentru a solicita anumite drepturi sau favoruri.

Tot atunci, Barry Blue dădea lovitura cu single-ul său de debut. Dancing on a Saturday Night urca pe locul 4 şi avea să se oprească pe 2, poziţie pe care a staţionat timp de două săptămâni, la începutul lui septembrie 1973. Au urmat alte două hit-uri cu care a ajuns în Top 20, până în primăvara anului următor, după care a trecut în spatele scenei, în calitate de compozitor prolific sau ca producător al unor grupuri feminine, ca Bananarama sau Toto Coelo.

3 thoughts on “23 august

  1. Pe inamic nu l-as vedea dansand ca Barry Blue:-).Interesant este ca pe pagina de BANCuRI se posteaza multe bancuri cu canibali si aici cele de la Toto Coelo -Eat cannibals.Cum se potrivesc unele lucruri.

  2. După cum se poate observa, noţiunea de inamic este una relativă. Acum, nu ştiu ce să zic în privinţa bancurilor cu canibali. La foamea de acum, era normal să ajungă să înghită şi aşa ceva. Nu pot decât să le urez “poftă bună!” :)

Leave a Reply to admin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>